„Dar vă rog, gustaţi! Prăjitura asta e nemaipomenită!“. Suntem în inima ţinutului Haferland, Ţara Ovăzului, la poalele bisericii fortificate din Criţ. Mici producători şi localnici asudă la greu între oale aburinde şi tăvi cu bunătăţi. Mâncărurile sunt preparate după reţete tradiţionale săseşti – iar vizitatorii şi invitaţii festivalului „Săptămâna Haferland“ fac deja coadă la clătite cu urdă sau la cârnaţi fierţi în zeamă de varză. „Luaţi şi o bucăţică de lichiu, e făcut din gris (griş, n.n.), pe vatră“, continuă să ne îmbie, cu un zâmbet larg, femeia cu ochi senini ca cerul de vară. Intrăm imediat în vorbă cu ea şi îi aflăm povestea vieţii. Un destin cu lumini şi umbre, ca atâtea alte poveşti ale saşilor care au ales să-şi caute un viitor mai bun departe de locurile natale.

Cale fără întoarcere  

Pe femeia gureşă, cu ochi albaştri şi trăsături deschise o cheamă Monika. Vorbeşte româneşte cu vădită plăcere, cu un accent abia perceptibil, înmuind consoanele. O dă pe dialect săsesc când salută vreo cunoştinţă, mai gustă din plăcinta numită lichiu („Noi îi spunem Hanklich“, precizează ea), gesticulează fericită. Produsele de pe tarabă nu-s ale ei, dar sunt un excelent pretext pentru conversaţie. Ne spune, fără fasoane, că a plecat din ţară când avea 17 ani. Erau siniştrii ani ‘80 ai Epocii de Aur, când, sătui de persecuţiile comuniştilor, saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni emigrau unul câte în Germania Federală. Mai precis, erau răscumpăraţi, cu valută forte, de către statul german, într-un soi de tranzancţie nemaiîntâlnită în istorie.

Amintiri în valiză 

După ce tatăl ei a murit în suferinţă (Monika este convinsă şi acum că părintele drag nu a primit tratament medical adecvat), femeia şi-a luat inima-n dinţi şi a făcut cerere de paşaport pentru Germania. Când i s-a aprobat plecarea, şi-a înghesuit toate amintirile într-un geamantan. Casa i-a luat-o statul român. Acum, clădirea e în ruină. În ţara de adopţie, Monika şi-a luat viaţa de la capăt: şi-a făcut noi prieteni, a învins reticenţe şi prejudecăţi. Şi-a găsit un soţ cu părinţi originari din Reghin. Băieţii lor nu vorbesc româneşte, dar, de când cu festivalul „Haferland“, revin în fiecare an în localitatea de baştină a mamei lor. Aş vrea să o întreb pe Monika dacă nu i-a trecut prin gând să se întoarcă definitiv în România, dar ceva mă opreşte. Ne îmbrăţişăm şi promitem să ne scriem pe e-mail.

Sărbătoarea revederii 

Haferland, Ţara Ovăzului, înseamnă puzderia de sate cu biserici fortificate cuprinse între Rupea şi Sighişoara. Ruina şi uitarea, la care locurile păreau definitiv condamnate după masiva emigrare a saşilor, sunt risipite de la an la an prin manifestări care antrenează întreaga comunitate. Un astfel de eveniment este festivalul „Săptămâna Haferland“, organizat la mijlocul lunii august şi ajuns la a cincea ediţie. Proiectul a luat naştere în 2012, din iniţiativa omului de afaceri german Michael Schmidt, care a copilărit în Criţ, şi a lui Peter Maffay, născut la Braşov. Prin fundaţiile lor, ambii desfăşoară în regiune activităţi care vizează protejarea patrimoniului satelor săseşti şi susţinerea comunităţilor locale, prin proiecte caritabile şi educaţionale. Celor doi li se alătură Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Fundaţia Adept, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania, precum şi comunitatea locală. Practic, timp de o săptămână, sunt organizate degustări de produse tradiţionale, spectacole folclorice, de muzică, dans şi teatru, expoziţii – un prilej de revedere şi de sărbătoare nu doar pentru saşii plecaţi în lume, ci şi pentru tot mai numeroşii turişti.

Sursa foto: ilovebrasov.ro