Care sunt alimentele pe care le poţi mânca în siguranţă şi după expirare

1 martie 2021   Dezvoltare personală

Ai deschis o pungă de spaghete, pe care ai uitat-o în dulap, şi observi că arată normal, miroase normal şi nu are semne de mucegai. Conform datei de pe ambalaj, produsul a expirat în urmă cu mai multe zile, chiar săptămâni. Ce faci, le arunci? Unele alimente pot fi consumate şi după ce au expirat, fără reacţii adverse, însă nu ar fi bine să îţi faci un obicei din asta.

Unul dintre motivele pentru care ajungem să aruncăm o cantitate mare de mâncare este că interpretăm greşit termenul de valabilitate. Pe etichetă este trecută şi data până la care comercianţii pot păstra marfa pe rafturi, astfel încât să vândă alimente de calitate. Când mergi la magazin, optează pentru produse care au pe etichetă o dată de expirare sub termenul stabilit sau foarte aproape de el. Nu trebuie să arunci un produs care a depăşit data înscrisă pe ambalaj. Calitatea lui va fi acceptabilă şi după ce a trecut acel termen.

Expresia „a se utiliza până la” este indirectă. Potrivit lui Robert Brackett, expert în ştiinţele alimentare, producătorul „nu poate garanta calitatea sau prospeţimea produsului după această dată”, iar „substanţele nutritive enumerate în caseta cu informaţii nutriţionale pot să nu mai fie conforme cu realitatea, dar asta nu înseamnă neapărat că face rău.şi s-ar putea să aibă chiar un gust neschimbat”. Iată câteva alimente care se încadrează în această categorie a alimentelor care mai pot fi consumate şi după expirarea termenului de pe etichetă!

Cereale

Dacă vorbim despre cereale uscate, acestea sunt sigure pentru consum şi după data de „a se consuma până la”, dar este posibil să fie afectate gustul şi mirosul, din cauza oxidării grăsimilor nesaturate, cum ar fi uleiurile din conţinut.

 

Ouă

Ouăle refrigerate pot fi consumate în condiţii de siguranţă după data de expirare. Este bine să ştii că ouăle vechi emit un miros de putred, char şi atunci când sunt fierte. Deci contează mai puţin termenul de valabilitate şi mai mult proprietăţile organoleptice.

Lactate

La fel ca ouăle, laptele este, de asemenea, consumabil în condiţii de siguranţă după data de expirare, atâta timp cât a fost refrigerat. Brackett spune că microorganismele (inofensive) pot să confere lactatelor un gust de acru sau de amar, deci este bine să ai încredere în simţuri.

 

Parmezan

Potrivit lui Brackett, procesul de maturare pentru o brânză tare – „mai ales când vine vorba despre o brânză cum este parmezanul” – poate continua mai mulţi ani şi după data de expirare. O poţi mânca în continuare, chiar dacă textura şi aroma se schimbă pe măsură ce se maturizează.

Iaurt

Dacă iaurtul nu are un gust neobişnuit de acru şi nu prezintă mucegai, ar trebui să fie în siguranţă şi după data de „consum până la”.

 

Paste

Pastele pot fi consumate pe o perioadă de câţiva ani până să se altereze. Însă dacă sunt păstrate în condiţii de umiditate, pastele pot mucegăi. Chiar şi aşa, acestea pot fi consumate, dacă se îndepărtează porţiunea stricată, dar aroma şi mirosul vor fi afectate.

Alimente congelate

Cheia aici este să păstrăm alimentele în stare congelată. Dacă dintr-un motiv sau altul, produsele nu mai sunt îngheţate, că sunt probleme cu congelatorul sau se produce o pană de electricitate, atunci calitatea alimentelor congelate are de suferit.

@shutterstock

Mai multe