5 plante medicinale bune pentru slăbit

23 februarie 2018   Carieră

Plantele sunt bune pentru tratarea diferitelor afecţiuni, dar şi pentru a grăbi procesul de slăbit. Desigur, atunci când îţi propui să slăbeşti, o dietă echilibrată, fără dulciuri şi băuturi acidulate e obligatorie pentru că nimeni nu va slăbi vreodată doar cu o plantă minune, mâncând tot ceea ce pofteşte.

Acestea sunt cele 5 plante medicinale care grăbesc procesul de slăbit:

Păpădia

Păpădia funcţionează ca un diuretic natural, extrem de important în diete fiindcă te ajută să elimini toate toxinele din organism.

Ghimbirul

Despre beneficiile ghimbirului ştim deja foarte multe, dar în slăbit chiar este o plantă care face minuni. Ghimbirul accelerează metabolismul, îmbunătăţeşte digestia, arde grăsimile şi reglează glicemia.

Coada calului

Dacă reţii apă, atunci un remediu eficient este un preparat cu coada calului. Planta ajută la eliminarea toxinelor şi la creşterea cu aproximativ 30% a cantităţii de urină pe care organismul o produce. Tulpina este partea pe care trebuie să o foloseşti pentru un efect mai bun.

Ceaiul roşu

De fapt, ceaiul roşu provine din aceeaşi plantă ca ceaiul verde, cu diferenţa că cel roşu trece printr-un proces de fermentaţie mai lung. De aceea, acest ceai este mai stimulant metabolic pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus. Dacă ai probleme cu somnul, atunci este mai bine să-l eviţi.

Ceaiul verde

E probabil mult mai popular decât celelalte plante şi nu degeaba. Ceaiul verde arde grăsimile şi minimizează retenţia de apă în corp.

Cum foloseşti plantele medicinale pentru slăbit?

Pentru a beneficia din plin de avantajele pe care aceste plante le au, trebuie să consumi zilnic trei ceşti de ceai dintr-una dintre ele. O alternativă este şi să consumi un extract din ele, pe care îl procuri de la farmacie, alături de câteva pahare de apă.

Poţi începe cu două pahare dimineaţa, pe stomacul gol. Apoi, continuă cu o ceaşcă de ceai după amiaza.

Încearcă să eviţi consumarea lor seara, pentru că s-ar putea să nu mai dormi foarte bine.

De asemenea, poţi să adaugi în aceste ceaiuri şi puţin suc de lămâie, astfel încât să le amplifici proprietăţile.

Evident, orice îndulcitor trebuie evitat, excepţie făcând stevia dulce.

Evită băuturile reci

Deşi mulţi nutriţionişti ne recomandă să bem aceste băuturi reci, de fapt, consumate astfel ele fac rău ficatului. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să le bei calde sau la temperatura camerei, niciodată foarte reci.

Mai multe