5 sfaturi care te ajută cu adevărat să-ţi îmbunătăţeşti lucrul de acasă

28 iulie 2020   Carieră

Pentru a preveni răspândirea COVID-19, mulţi dintre noi lucrăm de la distanţă. Dacă eşti nouă printre cei care muncesc de acasă, probabil că te îngrijorează puţin că nu mai eşti la fel de productivă.

Sunt câteva reguli de aur pe care le respectă cei care lucrează de mult timp din propriul cămin şi care îi ajută să dea randament şi să obţină un echilibru între profesie şi viaţa personală.

1. Păstrează acelaşi program orar de lucru ca la birou

Este foarte uşor să uiţi că există o delimitare între viaţa profesională şi cea personală. Rişti să lucrezi continuu, luând multe pauze. Stabileşte un program de lucru. Trezeşte-te la aceeaşi oră, lucrează în aceleaşi intervale orare ca atunci când te deplasai la muncă, păstrează ore fixe pentru luarea meselor principale. Stabilirea limitelor este crucială, altfel, munca va începe să afecteze viaţa personală, să o invadeze. Oboseala care se va instala după aceea îţi va scădea productivitatea.

Planifică-ţi şi timpul personal, pe care-l petreci cu familia sau pentru a te relaxa şi a face mişcare. Una dintre avantajele lucrului de acasă este aceea că poţi petrece mai mult timp făcând lucruri care sunt importante pentru tine, ceea ce te ajută să lucrezi mai bine.

2. Aranjează-ţi un loc în care să lucrezi

Ai grijă să ai o zonă dedicată lucrului. Creierul tău va asocia acel loc cu munca şi nu vor mai exista atât de multe distrageri. Desigur, acest lucru este mai uşor într-o casă mare decât o garsonieră, dar lucrează cu ceea ce ai încearcă s­ă aranjezi cumva un spaţiu mic pe care s­­ă-l delimitezi eventual cu un paravan.

3. Stabileşte-ţi obiectivele zilnice

Este uşor să fii copleşită atunci când ai o mulţime de sarcini de lucru pe listă. Acest lucru te poate face să amâni multe sau să începi diverse activităţi deodată. Fă-ţi o listă de priorităţi şi acţionează. De exemplu, cu o seară înainte pregăteşte strategia de urmat pentru a doua zi. Aşa nu vei irosi timp valoros şi vei fi gata de treabă.

4. Găseşte cele mai bune moduri să începi ziua în forţă

Descoperă ce ai nevoie pentru a începe ziua cu energie pozitivă, calm şi încredere. Fă acele lucruri care te motivează chiar dacă îţi răpesc o mică parte din timpul de lucru. Oricumai câştigat timpul pe care-l petreceai de obicei stând în trafic, în drum spre serviciu. Un duş rapid, urmărirea unei emisiuni matinale cât timp îţi bei cafeaua, răsfoirea unei cărţi sau a unei reviste, ieşirea la o alergare scurtă – oricare dintre acestea te remontează şi te energizează.

5. Preţuieşte-ţi timpul de lucru

Urmăreşte cum îţi petreci timpul când lucrezi de acasă pentru a-ţi spori eficienţa. Vezi dacă nu cumva pierzi prea mult timp cu emailurile, conversând online cu diverse cunoştinţe sau cu treburi care ar mai putea aştepta! Dacă îţi dai seama că petreci de fapt trei ore din ziua de lucru cu ochii pe reţelele de socializare, atunci este probabil timpul să-ţi regândeşti obiceiurile.

@shutterstock  

Mai multe