A slăbit 60 de kilograme, iar transformarea e incredibilă. Imagini înainte şi după slăbire

4 aprilie 2019   Carieră

Ariana Olimpi este unul dintre acei oameni care nu se dau bătuţi niciodată, indiferent de greutăţile pe care le întâmpină sau de părerile celor din jur. Tânăra de 24 de ani a trecut printr-o transformare spectaculoasă, reuşind să slăbească peste 50 de kilograme.

Ariana cântărea 130 de kilograme şi a reuşit să ajungă la 68, în doar 11 luni. 

a declarat Ariana.

Transformarea sa a început, de fapt, în 2012, dar cu paşi mici:

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi pregătesc starea psihică pentru ce avea să urmeze.

a povestit ea.

A început să ţină o dietă keto, însă pentru ea nu a funcţionat.

Totodată, postând întreg procesul său pe Instagram, Ariana s-a confruntat şi cu nenumărate critici. 

În cele din urmă, a decis să îşi facă o operaţie de micşorare de stomac. O intervenţie simplă, la prima vedere, dar care are nenumărate riscuri. 

După doar 4 săptămâni de la operaţie, Ariana a slăbit aproape 14 kilograme.

Apoi, cu o

şi sport, a reuşit să slăbească aproape 60 de kilogram. 

Până acum, Ariana nu a făcut nicio operaţie cosmetică:

Sursă:

Mai multe