Ai fost selectată pentru interviu? Obţii locul de muncă dacă nu faci aceste greşeli eliminatorii

15 iunie 2020   Carieră

Nu sunt de ajuns un zâmbet, atenţia asupra gesturilor nepotrivite, o ţinută decentă şi impecabilă când participi la o întâlnire cu posibilul viitor angajator. Dacă îţi doreşti foarte tare să câştigi jobul la care visezi, evită aceste greşeli la interviu. Te descalifică din primele secunde.

Poţi să ai pregătite cele mai inteligente răspunsuri la întrebări. Dacă faci aceste greşeli, poţi spune adio şansei de a ocupa locul de muncă scos la concurs. Îţi trebuie mai puţin de trei minute să citeşti care sunt cele mai grave greşeli la interviu, pe care trebuie neapărat să le ocoleşti.

Nu întârzia

Fă un drum până la locul întâlnirii cu o zi înainte de interviu. Doar aşa vei şti cu aproximaţie cât îţi ia să fii la timp la ora stabilită. Dar, dacă din diverse motive crezi că vei întârzia, e de bun-simţ să anunţi, ca să puteţi stabili o reprogramare.

Verifică ţinuta vestimentară

O ţinută adecvată variază în funcţie de locul de muncă, aşa că nu există reguli clare în privinţa hainelor pe care să le îmbraci la serviciu. Pentru un interviu, îţi propun să observi din vreme stilul vestimentar agreat de companie, ca să fii în ton cu ceilalţi. Te-ai simţi incomod să vezi că oamenii din firmă preferă stilul casual, iar tu eşti în costum gri-petrol, ca cele purtate de şefii sucursalelor bancare.

Fă-ţi bine temele

Asta înseamnă, în primul rând, că trebuie să ştii ce ai trecut în CV-ul tău. Pregăteşte-te să participi şi la teste de competenţă, dacă jobul presupune asta. Nu exagera în CV şi nu minţi. Asta este una dintre acele greşeli la interviu descalificante.

Nu-ţi critica şeful actual sau pe cei din trecut

Este în regulă să vorbeşti despre ceea ce ai vrea să realizezi din funcţia pusă la dispoziţie şi să faci o comparaţie cu actual loc de muncă, unde nu găseşti toate resursele pentru a evolua în acest sens. Însă nu este OK să dai vina pe conducere, pentru că nu ai putut realiza tot ce ţi-ai propus de când te-ai angajat. Interlocutorul tău te poate considera un colaborator dificil şi de ocolit.

Nu da sfaturi intervievatorului

Angajatorii solicită adesea celor chemaţi la interviu sfaturi şi idei despre cum ar putea fi îmbunătăţită activitatea în cadrul firmei. Sau cum văd ei compania din afară şi cu ce ar putea contribui la bunul mers al afacerilor. Cei care vin la interviu se apucă, din păcate, să dea sfaturi deloc diplomate şi să găsească tot felul de idei îndrăzneţe, care transmit un mesaj dezamăgitor pentru angajator. E ca şi cum i-ai spune că nu face o treabă bună, dimpotrivă, şi doar alături de tine acest lucru se poate schimba, în bine, evident. Aici mulţi nu înţeleg unde greşesc, pentru ca ei vor doar să demonstreze intervievatorilor că au idei măreţe şi că vor să se implice.

@shutterstock

Mai multe