Aşa mănânci mai puţin şi slăbeşti rapid!

2 februarie 2016   Carieră

Pe parcursul unei diete de slăbit, îţi va fi mai uşor dacă pui în aplicare unele trucuri. În acest context, este permis, chiar indicat să te păcăleşti puţin. Vei arăta mai bine şi vei fi mai sănătoasă.

Mănâncă în vase mai mici

Un truc simplu prin care ajungi să mănânci în cantităţi mai mici este acela de a folosi castroane sau farfurii de dimensiuni mici. Le poţi umple fără teamă,păstrând iluzia unor porţii mari.

Rezervă timp pentru mestecat

Dacă mănânci pe fugă sau în timp ce lucrezi,nu e de mirare că iei în greutate. În timpul meselor,ai nevoie de un răgaz pentru a percepe senzaţia de saţietate. Mestecarea atentă a mâncării ajută şi ea la o digestie mai uşoară. N-ai nevoie de mai mult de 20 de minute pentru masă şi sunt cruciale pentru o stare generală de bine şi pentru păstrarea siluetei.

Hidratează-te

Nu rişti să mănânci prea mult sau să dai iama în dulciuri dacă te hidratezi bine de-a lungul zilei. Bea apă sau ceai atunci când ţi-e foame ori cu 20-30 de minute înainte de masă,pentru a mări senzaţia de saţietate.

Optează pentru alimente bogate-n fibre

Ovăz,spanac,broccoli,legumele verzi sunt doar câteva dintre alimentele care au puţine calorii şi fibre din belşug. Unele fibre sunt digerate într-un timp mai lung,tăind pofta de mâncare pentru ore bune,altele sunt mistuite rapid,fiind benefice pentru o digestie sănătoasă.

Ţine un jurnal de dietă

Notând cu sinceritate tot ceea ce mănânci,te ajută să slăbeşti. E un mod de a te stimula să faci alegeri sănătoase,să micşorezi porţiile. Ai putea să-ţi faci un plan de dietă săptămânal şi să faci tot posibilul pentru a-l respecta. Tot în jurnal treci şi reţete dieteticepe care vrei să le încerci în următoarea perioadă.

Mai multe