Caloriile, cheia creşterii şi pierderii în greutate

5 septembrie 2017   Carieră

Oricine ştie că secretul pierderii în greutate constă în numărul de calorii pe care le consumă zilnic. Cu cât acesta este mai mare, cu atât silueta are de suferit. Însă numărul caloriilor consumate nu este singurul mod de a pierde în greutate. La fel de importantă este provenienţa lor sau perioada din zi în care le consumi. Iată tot ce trebuie să ştii despre calorii:

Mai puţine calorii înseamnă mai puţine kilograme?

Ei bine, lucrurile nu sunt atât de simple. Dacă alegi să consumi calorii bune, adică cele cu valoare nutritivă mai mare, nu doar că vei slăbi, dar senzaţia de foame va fi practic inexistentă. Alege-le pe cele nepotrivite şi nu doar că ţi se va face imediat foame, dar vei vrea să mănânci din ce în ce mai mult.

De ce eşuează dietele?

Nutriţioniştii spun că pentru a pierde în greutate o persoană trebuie să-şi reducă în medie numărul de calorii consumate cu aproximativ 3500. O dietă de 1400-2000 de calorii pe zi te ajută să îţi reduci greutatea corporală cu circa 8% în aproximativ trei luni.

Respecţi un astfel de plan, dar nu pierzi în greutate. De ce? Motivele sunt deductibile: fie te abaţi de la dietă, fie reduci mult prea drastic numărul de calorii consumate, iar metabolismul devine lent, ceea ce face ca slăbitul să fie un proces şi mai anevoios.

Ce fel de calorii consumi

Există calorii bune şi calorii rele. Cele care provin din carbohidraţi şi grăsimi cel mai probabil se vor transforma în kilograme în plus. De exemplu, dacă o gogoaşă cu ciocolată şi un sandviş cu pui au acelaşi număr de calorii nu înseamnă că poţi mânca gogoaşa la prânz fără ca silueta să aibă de suferit, şi asta pentru că gogoaşa conţine ceea ce numim calorii rele.

Un jurnal de dietă

Un jurnal în care să ţii o evidenţă a numărului de calorii consumate zilnic poate fi un prim pas eficient pentru a pierde în greutate sau a te menţine în formă. Experţii ne spun că un astfel de obicei ne ajută să reducem cu până la 1000 numărul de calorii pe care le consumăm zilnic.

Dacă intenţionezi să ţii un jurnal de dietă, notează în el nu doar numărul de calorii al alimentelor consumate, ci şi felul acestora, starea pe care ai avut-o după ce le-ai consumat, circumstanţele în care ai ales să mănânci ceva mai nesănătos etc. Poate părea banal dar, dacă vei reciti după o lună jurnalul, vei fi surprinsă de alegerile făcute.

Sursa foto: womenfitness.net

Mai multe