Carbohidraţi la cină - da sau nu?

12 decembrie 2014   Carieră

Cercetătorii demontează mitul potrivit căruia consumul de carbohidraţi în timpul serii este cel mai periculos pentru siluetă. Mai mult de atât, specialiştii au descoperit beneficii importante ale consumului de carbohidraţi în a doua parte a zilei.

O porţie de paste consumată la sfârşitul zilei are printre beneficii reducerea riscului de diabet şi de boli cardiace. Sursă bună de energie,clasa carbohidraţilor include pastele integrale,pâinea,orezul şi boabele de fasole.

Potrivit cercetătorilor,dieta creşte nivelul de saţietate şi influenţează producerea de hormoni asociaţi cu factorii de risc care duc la apariţia atacului cerebral. Ei au asigurat că regimul este promiţător pentru oamenii supraponderali care încearcă să slăbească.

Studiul,publicat în Jurnalele de Nutriţie,Metabolism şi Boli Cardiovasculare (Nutrition,Metabolism and Cardiovascular Diseases journals),  sugerează,mai departe,că efectele pe care le are consumul de carbohidraţi la cină îi avantajează pe oamenii cu risc ridicat de diabet sau de boli cardiovasculare din cauza obezităţii.

„Descoperirile reprezintă baza pentru o dietă alternativă mai potrivită pentru aceia care întâmpină dificultăţi în respectarea dietelor de-a lungul timpului",au afirmat autorii studiului.

Mai multe