Ce poţi prepara la cină sub 300 de calorii
De cele mai multe ori, chiar dacă ai mâncat sănătos şi în cantităţi potrivite de-a lungul zilei, poţi strica tot optând pentru o cină copioasă, devenită o bombă calorică pentru corpul tău. Descoperă câteva idei de meniuri delicioase şi prietenoase cu silueta ta!
Dacă vrei să îţi menţii silueta sau să slăbeşti câteva kilograme,te ajută să ţii evidenţa caloriilor şi să te gândeşti de două ori înainte de a alege ce mănânci. Poţi pregăti o cină delicioasă şi care să nu îţi lase la final senzaţia că te-ai ridicat de la masă înfometată în continuare.
Paste cu roşii rumenite şi brânză
O reţetă delicioasă cu roşii,care îţi va lăsa gura apă,la care poţi adăuga şi anghinare pentru un plus de savoare! Fă ca acest preparat să fie lipsit de gluten alegând pastele din făină de orez brun.
Peşte crocant cu lămâie
Alegerea potrivită pentru weekend şi de ce nu,şi pentru zilele din cursul săptămânii. O cină uşoară şi gustoasă,cu un gust discret,care nici nu îţi ia mult timp să o prepari. Pune peştele congelat direct în tigaie şi lasă-l câteva minute pe fiecare parte,apoi aşează-l pe un şerveţel de hârtie ca să absoarbă uleiul. Îl poţi servi şi alături de o porţie de orez,împreună cu lămâie.
Citeşte şi:Scapă de kilogramele în plus cu dieta cu avocado
Pui cu broccoli
O tavă întreagă are în jur de 800 de calorii,însă dacă te vei limita la o singură porţie,nu ai de ce să-ţi faci griji. Se prepară extrem de uşor,din bucăţele de pui fiert şi broccoli,peste care poţi presăra şi puţină brânză,pe care le dai la cuptor să se rumenească. Delicios,gustos şi uşor de preparat!
Pui la grătar cu salată
Este poate cel mai cunoscut meniu folosit în curele de slăbire. Pieptul de pui la grătar este o alegere sănătoasă şi va fi digerat mult mai uşor dacă îl consume alături de o salată de crudităţi,cu spanac,ardei gras,iar pentru un plus de savoare,adaugă şi câteva cuburi de ananas.
Somon cu salată
Somonul este slab în calorii şi bogat în grăsimi sănătoase,de aceea este recomandat să il consumi cât mai des. Este grozav cel făcut la grătar sau cel crud,în funcţie de cum îl preferi.
Citeşte şi:Somon cu condimente şi salată de bulgur
Creveţi cu fasole
Creveţii fripţi la cuptor,împreună cu boabe de fasole,brânză feta şi salată sunt geniali! Dacă nu ai încercat până acum această combinaţie,e momentul să o faci. Vei fi surprinsă de gust şi te vei bucura că nu va îţi va afecta în niciun fel silueta!
sursă foto:Pinterest