Creierul poate fi antrenat să prefere o dietă sănătoasă

4 septembrie 2014   Carieră

Creierul poate fi antrenat, astfel încât să prefere o dietă bazată pe alimente sănătoase, sărace în calorii, în detrimentul mâncărurilor de tip fast-food, conform unui studiu al cercetătorilor britanici.

Potrivit dailymail.co.uk,citat de Mediafax,cercetătorii sunt de părere că este posibilă crearea unei diete care să poată anula dependenţa de alimente nesănătoase şi să crească preferinţa oamenilor pentru o hrană sănătoasă. Până acum,oamenii de ştiinţă considerau că efectele unei alimentaţii nesănătoase prelungite asupra creierului,în termeni de dependenţă,sunt foarte greu de anulat.

„Nu ne începem viaţa cu o poftă de cartofi prăjiţi şi respingând alimente precum pastele din făină integrală", a spus autoarea studiului, Susan Roberts, profesor la Universitatea Tufts din Marea Britanie. „Aceste preferinţe se instalează în timp, ca răspuns la alimentaţia constantă nesănătoasă",a explicat aceasta.

Oamenii de ştiinţă au bănuit de mult timp că,odată create,circuitele cerebrale responsabile de dependenţa de alimentaţia nesănătoasă pot fi foarte greu sau imposibil de inversat,ceea ce-I face pe cei care au probleme cu greutatea în exces să ducă o viaţă în care se luptă să reziste tentaţiilor alimentare nesănătoase.

Studiul,publicat în revista Nutrition &Diabetes,a fost realizat folosind sesiuni de rezonanţă magnetică nucleară asupra creierului,în special asupra zonei asociate cu mecanismul recompenselor,în cazul a 13 femei şi bărbaţi obezi şi supraponderali.

Opt dintre participanţi erau incluşi şi într-un program de scădere în greutate,conceput de cercetătorii de la Universitatea Tufts,iar ceilalţi cinci au fost folosiţi drept grup de control. Tuturor le-a fost scanat creierul prin rezonanţă magnetică nucleară,la începutul şi la sfârşitul perioadei de şase luni cât a durat studiul.

După cele şase luni,creierul celor implicaţi în programul de slăbire a prezentat schimbări în regiunile unde se află centrul recompenselor,asociat cu învăţarea şi cu dependenţele. Zona cerebrală în cauză a devenit mult mai sensibilă când venea vorba despre alimente sănătoase,sărace în calorii,în timp ce sensibilitatea la alimentele nesănătoase a scăzut.

„Programul de slăbire este conceput special pentru a schimba modul în care oamenii reacţionează la diferite alimente,iar studiul nostru arată ca voluntarii care au participat la acest program au prezentat o dorinţă crescândă pentru o dietă sănătoasă şi o scădere a apetitului pentru alimente nesănătoase. Combinarea acestor două efecte este,probabil,cheia menţinerii greutăţii sub control.Din tot ce ştim noi,este pentru prima dată când se demonstrează existenţa acestui mecanism reversibil",a declarat Sai Krupa Das,profesor la Universitatea Tufts,implicat în cercetare.

Mai multe