Cum îţi stăpâneşti emoţiile la birou
Nu e vorba că emoţiile n-ar fi bune la serviciu, doar că felul în care reacţionezi sub impulsul lor îţi creează probleme. Dacă nu ştii cum să le faci faţă, găseşti mai jos câteva ponturi! Emoţiile au şi ele rostul lor
Poate nu ştiai că ele vin din nevoia de a înţelege mai bine o situaţie. De pildă,mânia te ajută să clarifici o neînţelegere,dar te poţi face înţeleasă şi mai bine dacă eşti calmă.
Pare imposibil? Retrage-te într-un loc liniştit şi respiră profund. Vei vedea altfel lucrurile pe măsură ce te concentrezi asupra respiraţiei."Să-mi înăbuş reacţiile afective?"
Sigur că ai dreptul să-ţi exprimi sentimentele,dar este deranjant pentru colegi să asiste la crize de nervi.
De aceea,chiar dacă simţi nevoia să-ţi exprimi emoţiile,fă-o fără să-i afectezi pe ceilalţi. De pildă,reacţionează numai în faţa unei colege apropiate. Te va ajuta să te descarci şi să găseşti soluţii.
O metodă de a-ţi controla emoţiile este să-ţi orientezi mintea spre altceva. Când simţi că teama,stresul sau tristeţea pun stăpânire pe tine,îndreaptă-ţi atenţia pentru câteva minute spre o fotografie a cuiva drag,o amintire dintr-o vacanţă sau un obiect a cărui culoare îţi dă o stare de bine.
Sentimentele plăcute ce te vor cuprinde îţi vor aduce calmul necesar să gândeşti mai bine situaţia care altfel te-ar fi făcut să răbufneşti.