Cum să găteşti sănătos cartofii

28 noiembrie 2017   Carieră

Cartofii sunt carbohidraţi, iar acesta este motivul pentru care nu se bucură de o reputaţie prea bună sau, în fine, nu la fel de bună ca celelalte legume cu un conţinut scăzut de carbohidraţi. Cartofii furnizează nutrienţi foarte importanţi, cum ar fi antioxidanţi, fibră, potasiu, vitamina C şi vitamina B6.

Cartofii pot să aibă un efect puternic asupra nivelului de zahăr din sânge, dar asta depinde de cum îi pregăteşti, de mărimea porţiilor, de cât de procesat e cartoful şi cu ce alte mâncăruri îl asociezi. Din păcate, cartofii sunt foarte folosiţi în forma lor cel mai puţin sănătoasă, anume cartofii prăjiţi. Dar cel mai indicat mod de a-i mânca e în forma lor naturală, în coajă şi gătiţi cât mai puţin posibil, ca să nu-i alterăm calităţile nutritive. Vitaminele B, C şi potasiul sunt foarte sensibile la căldură.

Copţi

Una dintre cele mai sănătoase modalităţi de a consuma cartofi este cea apropiată de forma lor naturală. Întregi şi copţi, cu coajă cu tot. Pot fi copţi întregi sau tăiaţi cum sunt cartofii prăjiţi, iar aceasta este cea mai sănătoasă formă de gătire, apropiată de cei copţi.

Fierţi în coajă

Fierberea cartofilor poate să le diminueze conţinutul nutriţional. Unii nutrienţi, cum ar fi vitamina C sau B se pierd în timpul fierberii, dar păstrarea cojii pe cartof atunci când îl fierbi îi mai păstrează din nutrienţi. opreşte fierberea cartofilor odată ce s-au înmuiat, la temperatură înaltă, după ce s-au înmuiat. Şi fierbe-I până devin moi, nu sfărâmicioşi. Poţi să foloseşti apa în care au fiert şi s-o adaugi la super sau ciorbe. În loc să arunci apa în care au fiert, încearcă să-I fierbi în apă puţină, la aburi.

Diferenţe în măsurătorile glicemice

Pentru că sunt carbohidraţi, au un indice glicemic ridicat, ceea ce înseamnă că nu trebuie exagerat cu consumul lor pentru că rişti să dai în diabet II şi/ sau să te îngraşi.

În funcţie de tipul lui, indicele glicemic al cartofului poate să varieze. În general, cu cât cartoful e mai procesat, cu atât mai mare îi este indicele glicemic. De exemplu, piureul de cartofi are un indice glicemic mai mare decât cartofii copţi sau sotaţi la aburi. Gătitul în coajă ajută la scăderea indicelui glicemic al cartofului. Atenţie la porţii, să fie mici!

Varierea cartofilor pe care-i găteşti e foarte importantă, pentru că îţi aduce un plus de antioxidanţi.

Cartofii dulci sunt o bună sursă de vitamina A, mult mai bună decât cartofii albi.

Cartofii roşii au mai multe fibre decât cartofii albi. . Cartofii violet, care câştigă din ce în ce mai mult teren, au un conţinut ridicat de antocianine. Da, da, substanţa aia pe care o au şi fructele de pădure!

Cu ce se mănâncă

Nu asocia cartoful cu proteina animală. Fă-ţi-l în coajă, la cuptor şi mănâncă-l cu puţin iaurt deasupra. Untul, brânza, caşcavalul…. tot ce pui peste cartofi îi ridică indicele glicemic. În loc de sare, presară-ţi ierburi aromate.

Mai multe