Demontăm miturile despre îngrăşatul la final de an. Doar preparatele tradiţionale atrag kilogramele în plus?

29 decembrie 2021   Carieră

După Crăciun, când pe mesele românilor s-au aflat cărnurile, salata boeuf, cozonacii sau prăjiturile, mulţi îşi doresc să dea rapid jos kilogramele depuse. Iată care sunt cele mai întâlnite mituri despre slăbit, în care mulţi cred, în această perioadă!

Subiectul „dietă‟ stă pe buzele tuturor, în sezonul Sărbătorilor, dar şi multe concepţii greşite. O problemă pe care multe persoane o au acum este că se gândesc prea mult la ceea ce mănâncă şi nu reuşesc să se bucure de aceste delicii de sezon, pe care au ocazia să le consume, o dată pe an. O altă problemă, când vine vorba de dietă, este că mulţi consideră că trebuie să compenseze porţia de cozonac cu înfometarea, iar asta poate duce la efectul yo-yo, de altfel nesănătos. Am adunat câteva concepţii greşite despre slăbit, care te pot împiedica să te bucuri de cea mai frumoasă perioadă a anului!

Mit 1: „Preparatele tradiţionale reprezintă motivele principale pentru care mănânci în exces‟

Cozonacii şi prăjiturile mamei pot fi irezistibile, dar acestea s-ar putea să nu fie motivele principale pentru care te poţi îngrăşa. În schimb, socializarea este un factor important. Studiile spun că avem tendinţa să mâncăm mai mult atunci când socializăm, decât atunci când suntem singuri, posibil cu până la 48%, arată cercetările. După Sărbători, specialiştii recomandă întâlnirile cu cei dragi în jurul activităţilor sportive (cum ar fi plimbările, mersul la patinoar sau la schi), decât reuniunile în jurul alimentelor.

Mitul 2: „Este normal să te îngraşi între Crăciun şi Revelion‟

Chiar dacă mănânci de toate în perioada Sărbătorilor de iarnă, cercetările spun că acest lucru nu înseamnă neapărat că te şi îngraşi. Alimentele sărate, dulciurile, alimentele grase, cafeaua şi alcoolul provoacă balonare şi retenţie de apă şi te pot face să arăţi temporar ca şi cum te-ai fi îngrăşat, însă odată ce vei reveni la obiceiurile sănătoase, retenţia de apă o să dispară.

„Adevărata creştere în greutate se datorează numai grăsimii sau muşchilor. Retenţia de apă o să dispară odată ce vei relua obiceiurile sănătoase. Beţi multă apă, consumaţi fructe şi legume, plimbaţi-vă în pauzele de la prânz şi veţi reveni la normal‟, spune Dawn Jackson, autoarea cărţii „Superfood‟.

Mitul 3: „Antrenamentele intense anulează efectele exceselor alimentare‟

În cadrul unui studiu, cercetătorii de la Texas Tech au urmărit două grupuri de oameni, între două sărbători, care au făcut excese alimentare, dintre care jumătate activi. Ce au constatat specialiştii este că ambele grupuri s-au îngrăşat aproximativ aceeaşi greutate. Astfel, să percepi exerciţiile fizice intense ca pe o modalitate de a anula supraalimentarea şi ca pe o pedeapsă este o mentalitate nesănătoasă. Exerciţiile fizice trebuie să le faci de plăcere, pentru stimularea energiei, pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru gestionarea stresului.

Mitul 4: „Este bine să te detoxifiezi după Sărbători‟

Detox-ul după o perioadă cu mâncăruri grele nu este recomandat. Schimbarea bruscă de la dulciuri şi carne tocată, la o dietă pe bază de sucuri poate reprezenta un stres pentru organism: „Aceste regimuri extreme sunt doar diete dezastruoase deghizate. Ele pot face ravagii asupra metabolismului tău şi pot duce ulterior la supraalimentare şi la creştere în greutate. Ele nu sunt necesare, iar asta pentru că cei mai mulţi pierd în greutate cu mâncăruri sănătoase‟, spune dieteticianul Angelo White, pentru prevention.com.

În topul celor mai recomandate sfaturi pentru revenirea rapidă la kilogramele de înaintea Sărbătorilor se află:

  • Consumul mai multor probiotice şi legume;
  • Evitarea consumului de zahăr şi înlocuirea lui cu consumul de fructe;
  • Minimum 30 de minute de mişcare pe zi;
  • Consumul unei cantităţi mai mari de apă. 

Sursă foto: Shutterstock

Mai multe