E-urile din farfurie. Consumul excesiv şi pe o perioadă mai lungă poate păcăli simţurile şi favorizează ADHD-ul la copii

E-urile sunt substanţe chimice adăugate în produsele alimentare, pentru a pentru a „îmbunătăţi‟ culoarea, aroma sau textura acestora ori pentru a preveni alterarea alimentelor. În SUA, Australia şi alte părţi ale lumii se numesc aditivi alimentari, însă în zona noastră denumirea este dată de continent – „E‟, de la Europa.

Istoria aditivilor alimentari datează din cele mai vechi timpuri. Pe măsură ce s-au dezvoltat mari civilizaţii, populaţiile au crescut, la fel şi cererea de hrană. În Egiptul antic, de exemplu, unde clima foarte caldă nu favoriza stocarea alimentelor, oamenii au început să caute modalităţi de a prelungi durata de viaţă a produselor. Practicile obişnuite de conservare însemnau, însă, adăugarea de sare, uscarea la soare, maturarea, afumatul cărnii şi peştelui, decaparea şi arderea sulfului în timpul conservării legumelor. Dacă la început conservarea hranei se făcea prin metode şi ingrediente naturale, cu timpul, industria alimentară a născocit substanţe sintetice, mult mai ieftine şi uşor de produs în masă, care au înlocuit sarea, oţetul şi condimentele.

La nivel global, siguranţa alimentelor este asigurată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). În 1962, cele două au stabilit o agendă specială, Comisia Codex Alimentarius, care reglementează şi aditivii alimentari. În Uniunea Europeană, de acest lucru se ocupă Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), care a aprobat folosirea a nu mai puţin de 320 de E-uri.

De la 100 la 1000

În total sunt 24 de categorii de aditivi, însă şapte sunt cele mai populare. E-urile de la 100 la 199 reprezintă coloranţii alimentari. O parte dintre ei sunt extraşi din surse naturale precum plante, animale sau minerale, dar cei mai mulţi sunt sintetici, compuşi chimici pe bază de petrol. De exemplu, E 110, numit şi „galbenul de apus‟, este un colorant galben folosit în dulciuri, prăjituri, budinci şi sucuri. Studiile au arătat că are efecte cancerigene.

E-urile de la 200 la 299 sunt conservanţi, meniţi să întârzie sau să împiedice alterarea alimentelor. E 251, un nitrat de sodiu, şi el cancerigen, se foloseşte în abundenţă în România, la prepararea mezelurilor, pentru conservarea cărnii proaspete şi chiar la obţinerea brânzeturilor şi lactatelor.

Următoarea categorie, E 300-399 sunt aditivi antioxidanţi, adică cei care limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul. Printre ei se numără E 300, care este vitamina C. Pare complet inofensiv, numai că în majoritatea produselor se foloseşte acid ascorbic de sinteză, un produs de laborator, nu vitamina C naturală, provenită, de exemplu, de la o lămâie.

Vin apoi agenţii de îngroşare, emulgatorii şi stabilizatorii, E-urile 400-499. Cei mai mulţi sunt polizaharide, cum ar fi amidonul sau gelatina, având rolul de a asigura un amestec omogen între apă şi grăsimi. Printre cei mai folosiţi este celuloza, E 460, care, în cantităţi prea mari, poate duce la balonare, constipaţie, diaree, iar pe termen lung, la probleme ale colonului.

E-urile 500-599 sunt regulatori de aciditate şi agenţi anti-aglomerare, cum ar fi bicarbonatul de sodiu (E 500). Aditivii de la 600 la 699 sunt meniţi să schimbe sau să corecteze gustul şi mirosul alimentelor. Un exemplu este E 621 – glutamat de sodiu –, care este adăugat în supele instant concentrate, mezeluri şi în unele condimente. Are efecte neurotoxice şi poate provoca migrene şi crampe.

Ultima mare categorie sunt E-urile de la 700 la 999, reprezentând îndulcitori, agenţi de spumare şi gazele utilizate la ambalarea alimentelor, cum ar fi azotul gazos (E 941).

Cei mai de temut aditivi

În pofida eforturilor făcute de reprezentanţi ai industriei alimentare, de-a lungul anilor tot mai multe studii au demonstrat că unele E-uri sunt, pur şi simplu, otrăvitoare. Sigur, orice produs natural, de la apă la măr poate deveni toxic, dacă este consumat în exces, însă în cazul acestor aditivi chiar şi cantităţi aşa-zise acceptabile pot pune viaţa în pericol.

În topul „listei roşii‟ se află E 123, amarant, un colorant roşu, folosit în dulciuri, jeleuri şi brânză topită. Este cancerigen, fiind interzis în SUA şi Rusia, dar nu şi în România sau alte ţări europene. E 211, acidul benzoic şi derivaţii săi, este, de asemenea, cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi, în special în băuturi răcoritoare.

De temut este şi E 320, cunoscut şi ca butil-hidroxi-anisol (BHA), foarte utilizat pe scară largă drept conservant, în special în alimente care conţin grăsimi, produse de cofetărie şi carne. Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului spune că BHA este foarte probabil cancerigen, mai ales că interacţionează, adesea, cu nitraţi pentru a forma substanţe chimice despre care se ştie că sunt mutagene (provoacă modificări ale celulelor ADN).

Aspartamul (E 951) este, şi el, folosit pe scară largă ca îndulcitor în băuturi, gustări, dulciuri, alcool, deserturi şi alimente „dietetice‟. Cercetări recente arată, însă, că dozele cu aspartam pe termen lung pot cauza dureri de cap, convulsii şi chiar orbire.

Produsele din România cu cele mai multe E-uri

Un studiu realizat în octombrie 2018 de către Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor din România a scos la iveală cele mai procesate produse de pe piaţa noastră. Lista include:

Mentos Sugarfree 30 g – 16 E-uri

Nestle îngheţată Profiterole 900 ml – 15 E-uri

Vel Pitar fursecuri asortate 4 sortimente 500 g – 15 E-uri

Boromir tortuleţ de biscuiţi cu stafide 50g – 14 E-uri

Cris-Tim produs vegetal tartinabil cu măsline 150 g – 13 E-uri

Auchan pastă vegetală tartinabilă 120g – 13 E-uri

Fox parizer mini 500 g – 12 E-uri

365 prăjitură cu cacao şi fulgi de ciocolată 300 g – 12 E-uri

Salam de vară Maestro – 11 E-uri.

Raul Stoian, tehnician nutriţionist: „Consumul excesiv, pe o perioadă lungă poate duce la păcălirea simţurilor şi la probleme precum ADHD la copii‟

Ce sunt aditivii alimentari sau E-urile şi ce rol au în alimentaţie?

Aditivii alimentari sunt ingrediente care se folosesc la prepararea unor produse alimentare în scopul ameliorării calităţii acestora, pentru a permite aplicarea unor tehnologii de prelucrare, de procesare, în scopul de a le face să reziste mai mult, de a le îmbogăţi aroma, culoarea etc.

Există E-uri bune şi E-uri periculoase?

De multe ori auzeam în copilărie că acel aliment nu e bun, că este plin de E-uri, şi am început să asociez E-urile cu ceva total nesănătos. Apoi am aflat că nu toate E-urile sunt nocive. În spatele simbolului „E‟, urmat de o înşiruire de cifre, se pot ascunde vitamine şi alte substanţe benefice şi chiar necesare organismului uman. Unele dintre ele pot fi de sinteză sau extrase din fructe şi legume. În acelaşi timp, este foarte adevărat că există şi categoria E-urilor rele, despre care foarte mulţi specialişti sunt convinşi că ar fi responsabile de creşterea cazurilor de boli grave, de alergii sau de alte complicaţii înregistrate în ultimii ani.

Cum ştim că un produs are o cantitate de aditivi dăunătoare pentru sănătate?

Ar fi bine să ne facem un obicei să citim etichetele alimentelor pe care le mâncăm; în acest mod, putem afla din ce sunt formate alimentele pe care le mâncăm. Dacă vedem foarte multe denumiri chimice, inclusiv E-uri, este bine să le analizăm şi să încercăm să păstrăm consumul în limite normale.

Despre unele E-uri studii experimentale au sugerat că favorizează apariţia tumorilor. Cum comentaţi?

Nu aditivii ar fi problema, ci cantităţile uriaşe pe care unele persoane le consumă, depăşind, astfel, aportul zilnic acceptat. Orice aliment are limită maximă de utilizare, iar diversele tumori sau alte complicaţii în sănătate pot apare de la excese. La fel cum probleme de sănătate pot fi declanşate de surplusul de kilograme, rezultat din aportul exagerat de calorii pe termen lung.

Cum ne afectează consumul lor pe termen lung?

Subiect extrem de interesant, disputa despre posibilele efecte nocive asupra organismului este departe de a se fi încheiat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât orice producător afirmă că, atât timp cât consumatorul foloseşte alimentul în cantitatea recomandată, nimic nu se întâmplă. Dar oare oamenii consumă doar o porţie?

Consumul excesiv, pe o perioadă lungă poate duce la păcălirea simţurilor şi la probleme precum ADHD la copii, hiperactivitate, iar unii specialişti enumeră şi complicaţii foarte serioase ale tubului digestive şi alte părţi ale corpului.

Sunt aditivi alimentari sub denumirea cărora se ascund vitamine, cum este E 101 (riboflavină), vitamina B2. Ne puteţi face o listă cu alte vitamine care au denumiri de aditivi şi ce beneficii au pentru organism?

Vitamine ascunse sub nume de E-uri: 1. E 300 – vitamina C; un super antioxidant, care sprijină sistemul imunitar, protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, susţine circulaţia sangvină, dar şi absorbţia fierului. 2. E 306 – vitamina E; are acţiune antioxidantă şi joacă un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare.

Produsele de post şi cele vegetale, pe bază de soia, sunt încărcate de aditivi. În ce cantitate maximă ar fi indicat să le consumăm? Nu ar fi mai bine să le evităm?

Discutată separat, soia este un superaliment. Aceasta conţine proteină vegetală cu toţi aminoacizii esenţiali. Dacă discutăm despre produsele derivate, pe care oamenii le abordează în timpul postului sau într-un regim vegan, din nou, aici, discutam despre conţinutul de aditivi şi de aportul zilnic acceptat sau de limita maximă de consum – dat fiind faptul că aceste alimente vor să imite produsul original (pate, caşcaval, salam, parizer etc.), putem depăşi cu uşurinţă cantităţile recomandate.

Coloranţii naturali sunt şi ei aditivi. Cum îi putem recunoaşte pe cei mai siguri pentru sănătate, dar şi pe cei mai periculoşi?

Aspectul produselor pe care le cumpărăm este foarte important, tocmai de aceea această categorie de aditivi este foarte studiată. Aditivii naturali sunt mai scumpi decât cei sintetici, culoarea poate varia în funcţie de lot şi este mai redusă decât cea a coloranţilor artificiali. Coloranţii naturali sunt substanţe colorate, ce sunt extrase în mod natural din produse comestibile. Ei reprezintă pigmenţi naturali de origine animală (ex. cerneală de sepie) sau vegetală (ex. suc de sfeclă roşie, caroten, clorofilă din urzici, spanac etc). E important să abordăm alimente cu îndulcitori naturali, iar atunci când ele conţin îndulcitori artificiali, este bine să limităm consumul, deoarece mulţi dintre aceşti îndulcitori au fost interzişi în unele ţări. Alţii, consumaţi excesiv, au condus la anumite probleme de sănătate.

La fel cum o bucăţică de ciocolată nu va îngrăşa pe nimeni, exact în acest mod E-urile nu vor duce la apariţia bolilor, dacă suntem echilibraţi în stilul de viaţă. Atât timp cât punem sănătatea pe primul loc, facem mişcare, ne hidratăm, mâncăm legume, fructe, alimente bogate în nutrimenti şi evităm alimentele procesate, cred că ne vom proteja sănătatea pe termen lung.

Multe persoane care vor să slăbească aleg să consume produse cu puţine calorii, bogate în aspartam (E 951) şi zaharină (E954). Care este cantitatea admisă de înducitori?

Majoritatea înţelege slăbirea ca fiind procesul prin care trebuie să mănânce puţin, sau trebuie să găsească scurtături şi, de multe ori, cu cât mai puţine calorii şi fără grăsimi, dar trebuie să verificăm pe etichetă şi celelalte componente dintr-un produs. Şi îndulcitorii, la fel ca şi ceilalţi aditivi, sunt foarte mult discutaţi.

Frecvent, în alimentele „light‟, multe grăsimi sunt înlocuite cu zahăr sau cu îndulcitori artificiali şi conservanţi sintetici, pentru că produsul final să fie bun la gust pentru consumator. Îndulcitorii de sinteză sunt substanţe cu putere foarte mare de îndulcire, de sute de ori mai mare decât a zahărului. Din acest motiv se utilizează în cantităţi foarte mici, deci aportul caloric este scăzut, nu modifică glicemia, nu declanşează secreţia de insulină şi, astfel, sunt recomandaţi şi diabeticilor.

Dozele zilnice, bineînţeles, trebuie să fie în funcţie de sex, de vârstă, de kilograme, nivel de activitate fizică. De exemplu, aspartam, aproximativ 50 mg/kg, zaharină, aproximativ 5 mg/kg – la o persoană sub 70 kg.

Raul Stoian, nutriţionist specializat pe alimentaţia copiilor, adolescenţilor şi sportivilor, E-mail: stoianraulnicolae@gmail.com, canal Youtube iamraulfit

Mâncarea ultraprocesată cauzează moartea timpurie

Un studiu recent al oamenilor de ştiinţă din Spania şi Franţa a arătat că alimentele procesate excesiv, precum parizerul, semipreparatele de pui, îngheţata sau cerealele pentru micul dejun duc la o stare de sănătate precară, chiar moarte timpurie. Mai exact, o persoană are un risc cu 14% mai mare de a muri timpuriu, la fiecare creştere de 10% a cantităţii de alimente ultraprocesate pe care o consumă.

În ultimele decenii, mâncarea tip fast-food şi alimentele supraprocesate domină dietele oamenilor, în special în ţările dezvoltate din Europa, SUA sau Australia. Problema acestui tip de hrană nu este doar cantitatea, ci şi ceea ce conţine: o mulţime de aditivi.

Alimentele procesate sunt modificate pentru a le face să dureze mai mult sau să aibă un gust mai bun, în general folosindu-se sare, grăsimi, zahăr sau prin fermentare. Lista include pâine, brânză, conserve de legume, peşte afumat sau bere. Cele supraprocesate, însă, care pot conţine până la 16 E-uri într-un singur produs, sunt trecute printr-o prelucrare industrială mai substanţială şi au, adesea, liste lungi de ingrediente pe pachet, inclusiv conservanţi adăugaţi, îndulcitori sau amelioratori de culoare. Regula spune că, dacă un produs conţine mai mult de cinci ingrediente, este foarte probabil ultraprocesat.

Adicţia gustului

Nu ţi se pare ciudat că atunci când deschizi o pungă de pufuleţi îţi este foarte greu să te opreşti din mâncat? La fel ca şi ţigările, alimentele ultraprocesate, îmbibate de E-uri creează dependenţă. Oamenii de ştiinţă de la Institutele Naţionale de Sănătate din SUA au monitorizat, timp de două săptămâni, două grupuri de adulţi: unul primea zilnic hrană sănătoasă, iar celălalt mâncare superprocesată. În cazul celui din urmă, participanţii au consumat cu 500 de calorii mai mult zilnic, decât cei din grupul cu mâncare sănătoasă. Aceştia au spus că au consumat produse în plus nu pentru că le era foame, ci pentru că nu se puteau opri din mâncat.

Chipsurile de cartofi creează una dintre cele mai mari dependenţe când vine vorba de produse intens prelucrate, iar asta, deoarece conţin toate cele trei ingrediente care provoacă „fericirea‟: zahărul din cartofi, sare şi grăsimi. Oricât s-ar feri companiile de produse alimentare de cuvântul „dependenţă‟ în legătură cu produsele lor, oamenii de ştiinţă au descoperit că zahărul, în special, doar asta face: produce dependenţă. De fapt, zahărul s-a dovedit a fi o adicţie chiar mai puternică decât cocaina –iar zahărul este un aditiv alimentar folosit în mai toate produsele, de la cârnaţi la bulion.

Conform oamenilor de ştiinţă, receptorii dulci, doi receptori proteici localizaţi pe limbă, care au evoluat din timpurile ancestrale când dieta era foarte săracă în zahăr, nu s-au adaptat la consumul ridicat de zahăr din vremurile moderne. Ca urmare, stimularea anormal de ridicată provocată de dietele bogate în zahăr generează semnale de recompensă excesive în creier, care au potenţialul de a trece peste mecanismele normale de autocontrol şi, astfel, duc la dependenţă şi la supraalimentare.

Produsele bio, mai sănătoase în teorie

Conform legilor şi reglementărilor internaţionale şi europene, produsele bio nu pot conţine fertilizatori sau pesticide sintetice, antibiotice sau hormoni de creştere (folosiţi în industria cărnii), ingrediente modificate genetic, arome, culori sau conservanţi artificiali, nămol de canalizare şi nu pot fi iradiate.

Pe de altă parte, sunt permise pesticidele naturale. Însă un aliment bio – sau eco – nu poate conţine mai mult de 5% de E-uri „curate‟, extrase din surse naturale. Între lege şi adevăr, însă, este cale lungă. Piaţa din România – şi nu numai – este plină de produse bio falsificate. De aceea este indicat ca, înainte de a pune un produs în coş, să verifici cu atenţie eticheta.

Există şi E-uri bune

Nu tot ce este „E‟ este rău! Printre aditivii alimentari există şi E-uri bune, benefice sănătăţii. Unul dintre ei este licopenul, un colorant roşu-galben, obţinut din roşii. Pe etichete apare sub denumirea de E 160. Licopenul este un antioxidant puternic, dovedit că scade riscul apariţiei cancerului de prostată şi chiar al cancerului de sân.

Un alt grup de aditivi reprezintă vitamine; printre cele mai benefice este vitamina E sau E 306, care are un rol important în prevenţia bolilor cardiovasculare. În plus, este un aditiv care are acţiune antioxidantă foarte puternică, fiind eficient în prevenirea şi tratarea arterosclerozei.

Echivalentul vitaminei B12, E 101, are un rol important în metabolismul glucidelor, grăsimilor şi proteinelor. Iar E 100 este hepatoprotector, favorizează secreţia biliară şi se găseşte cu preponderenţă în amestecul de condimente curry.

Ştiai că...

... prima lege care reglementează aditivii alimentari a fost emisă în 1203 de regele John al Angliei? Mai exact, a fost concepută pentru a împiedica brutarii necinstiţi să adauge aditivi în pâine, pentru a o face să pară mai proaspătă şi mai brună decât era de fapt.

... oficialii germani din secolele al XIV-lea şi al XV-lea nu-i prea iertau pe cei care puneau aditivi ilegali în alimente? Există un caz documentat al unui comerciant de vin, care a fost obligat să bea şase litri din propriul său produs impur. Omul a murit din cauza chimicalelor toxice din vinul său.

... orice produs, chiar şi salata, conţine E-uri? Asta, pentru că toate alimentele sunt alcătuite din substanţe chimice. De exemplu, o banană naturală cultivată organic conţine 50 sau mai multe E-uri, inclusiv E 560, E 461, E 462, E 464, E 466, E 467, E 101, E 300, E 306, E 160 şi E 1510.

@shutterstock