Idei de gustări sănătoase pentru zile toride
Pentru că ne apropiem deja de mijlocul verii, iar costumul de baie trebuie să îţi vină mănuşă, îndreaptă-ţi atenţia înspre gustările care fac diferenţa între silueta actuală şi cea de vis. Cu puţină ambiţie şi sănătate între mese poţi ajunge la trupul la care visezi.
Elimină ronţăielile hipercalorice,care pot fi mai periculoase decât mesele principale consistente,şi alege gustările în ton cu sezonul cald. Iată câteva idei:
Frigărui de fructe
În lunile de vară pieţele abundă de frcute de sezon şi este păcat să nu profiţi. Efectul consumului de fructe asupra sănătăţii o să îl resimţi în scurt timp. Acestea îţi vor da un tonus excelent şi energie pe care să o consumi la piscină. Profită de minunile zemoase ale verii precum pepenele roşu sau galben,piersicile,cireşele,caisele sau fructele de pădure. Consumă-le zilnic şi potoleşte-ţi foamea în mod inteligent,asigurându-ţi totodată aportul necesar de vitamine,minerale,fibre şi antioxidanţi. Pentru că e nevoie de moderaţie în toate,recomandarea noastră este să îţi pregăteşti frunctele sub forma unor frigărui pentru a ţine sub control consumul şi a nu face abuzuri.
Nucile, nutritiv dar cu măsură
Miezul de nucă este un aliment complet,foarte bogat în proteine şi săruri minerale. Deoarece înlocuieşte cu succes carnea şi conţine o cantitate mică de glucide solubile poate avea o mare importanţă în alimentaţia vegetarienilor şi a diabeticilor. Pentru că este,însă,un aliment bogat în calorii,trebuie consumat cu moderaţie. Nu depăşi un pumn de nuci pe zi. Este suficient pentru dietă,dar şi pentru sănătate. O mână de nuci consumate zilnic duce la îmbunătăţirea stării de spirit,energizează şi diminuează senzaţia de oboseală.
Iaurt şi brânză cu conţinut scăzut de grăsime
Pe lângă faptul că este o sursă bună de proteine,inducând rapid senzaţia de saţietate,iaurtul este şi deosebit de răcoritor. Nu te limita la produsele cu 0 găsime,alege-le mai curând pe cele cu 2%. În plus,încearcă să înlocuieşti de tot în dieta ta smântâna cu iaurtul. Prepară-ţi singură,spre exemplu,bulgăraşii de brânză tăind soldăţei o bucată de telemea slabă de vacă şi amestecă cu puţin iaurt.
Îngheţată uşoară ca un fulg de nea
Când mercurul din termometre creşte. îngheţata devine aliatul tău de nădejde. Pe lângă gustul irezistibil şi aromele delicioase,beneficiile pe care le aduce sănătăţii nu sunt de neglijat. Încercă îngheţata cu ingrediente naturale,cu un indice glicemic scăzut,ce combate stresul,te relaxează şi îţi dă o stare de bine. Acelaşi indice glicemic este responsabil de faptul că o să îţi fie mai puţină foame după ce o mănânci.