Leguma care scade pofta de dulciuri

5 septembrie 2014   Carieră

Spanacul ar putea fi una dintre soluţii pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus. O spun cercetătorii suedezi, care au constatat că acesta scade pofta de dulciuri şi de mâncare nesănătoasă cu până la 95%.

Cercetătorii suedezi de la Universitatea Lund au descoperit un extract din frunze de spanac,care datorită conţinutului de tilacoide,care creşte cu 43% rata scăderii în greutate. Rezultatele au fost obţinute în urma unui studiu realizat pe 38 de femei supraponderale,potrivit dailymail.co.uk.,citat de Mediafax.

Cercetarea arată că folosirea de suplimente alimentare care conţin tilacoide încurajează producerea de către organism a hormonilor care dau senzaţia de saţietate şi duce la suprimarea senzaţiei de foame-şi astfel la un control mai bun al apetitului,la obiceiuri alimentare mai sănătoase şi la o scădere în greutate mai rapidă.

„Studiul a arătat că o băutură cu tilacoide,înainte de micul dejun,reduce pofta de mâncare şi menţine o senzaţie de saţietate mai îndelungată",a spus Charlotte Erlanson-Albertsson,profesoară care a luat parte la cercetare.

Cele 38 de femei implicate în studiu au fost monitorizate trei luni. În fiecare dimineaţă,acestea beau o băutură de culoare verde. Jumătate dintre femei primeau 5 grame de extract de spanac,iar cealaltă jumătate primeau un placebo,dar niciuna dintre participante nu ştia cărui grup aparţine.

Singurele instrucţiuni care le-au fost date voluntarelor au fost să aibă o dietă echilibrată,cu trei mese pe zi,şi să nu urmeze niciun alt regim de slăbire.

Grupul de control a pierdut,în medie,3,5 kilograme,în timp ce grupul care a primit tilacoide a slabit cinci kilograme în medie. Grupul care a primit extractul de spanac a raportat ca fiind mult mai uşor să respecte un regim de doar trei mese pe zi,fără să simtă nevoia de gustări suplimentare.

Specialiştii spun că extractul de spanac încetineşte gradual digestia,acordând suficient timp hormonului care determină senzaţia de saţietate să fie eliberat în corp şi să semnalizeze creierului că organismul nu mai are nevoie de hrană suplimentară.

Mai multe