Pericolele de pe masa de Paşte

25 aprilie 2013   Carieră

Ne mai despart 10 zile de masa festivă de Paşte, iar medicii ţin să ne atragă atenţia asupra alimentelor care ne-ar putea dăuna dacă le consumăm în exces. De asemenea, ei ne explică şi beneficiile fiecărui aliment în parte.

Anual,după mesele îmbelşugate de Sărbători,sute de bucureşteni iau cu asalt spitalele sau cheamă Ambulanţa,chinuiţi de probleme digestive sau de abuz de alcool. Pentru a preveni apariţia unor astfel de probleme,medicii ne sfătuiesc să fim cumpătate.Prea mult drob afectează articulaţiile"Preparat tradiţional, drobul conţine organe de porc şi/sau miel care au mult acid uric. În special persoanele care au un dezechilibru al acidului uric în organism trebuie să nu mănânce mult drob. În cazul acestora, acidul uric nu va fi metabolizat de rinichi şi se va depune în articulaţii şi în ţesuturi. De asemenea, trebuie să evitaţi consumul de mezeluri, conserve de peşte, bere şi băuturi alcoolice tari",susţine dr. Laurenţiu Luca,directorul Clinicii PULS.

Vezi AICI la care alte pericole eşti expusă!

Mai multe