Sucuri verzi care-ţi detoxifică organismul

5 august 2015   Carieră

Fructele şi legumele verzi sunt recunoscute ca având efecte benefice asupra organismului nostru. Sărace în calorii, dar bogate în vitamine şi minerale, ele sunt sursa perfectă în curele de detoxifiere.

Fructele şi legumele verzi curăţă corpul şi accelerează metabolismul,fiind recomandate şi pentru detoxifiereaorganismului.

Aceste băuturi din fructe şi legume verzi pot fi consumate la micul dejun,la prânz sau la cină,sau poţi alege să le consumi chiar ca gustare între mese,fără teama că vei da greş. Totodată,timpul alocat preparării băuturii este minim. Tot ce trebuie să faci este să mixezi fructele şi legumele într-un blender până când vei obţine un amestec omogen. Dacă este cazul,adaugi puţină apă,doar atât cât este necesar.

Mere cu avocado,  salată verde şi kiwi

Sucul preparat din mere,avocado şi kiwi poate fi completat,în mod surprinzător,cu frunze de salată verde. Datorită faptului că are o valoare calorică foarte mică,este recomandat pentru curăţarea corpului şi detoxifiere. Este,de asemenea,bogat în fier.

Castravete şi pătrunjel

Această băutură este perfectă pentru seară. Castravetele este compus 90% din apă,astfel încât poate fi numai bun pentru o băutură uşoară de vară. Adaugă câteva frunze de pătrunjel şi vei obţine o combinaţie fantastică de prospeţime şi beneficii. 50 g de pătrunjel conţine doza zilnică de vitamina C şi caroten,care sunt extrem de necesare în zilele calde.

Măr,  castravete şi lime

Combinarea celor trei ingrediente este ideală pentru obţinerea unui suc delicios care contribuie la eliminarea toxinelor din organism,având,de asemenea,un efect calmant asupra sistemului nervos. Sucul ajută la îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi a stării de spirit.

Ardei iute şi suc de lămâie

Deşi pare o combinaţie ciudată,sucul prezintă o serie de beneficii care sigur te vor convinge să îl prepari măcar o dată. Conţinutul de vitamine din complexul B prezente în ardeiul iute ajută la combaterea stresului,calmează şi îmbunătăţeşte memoria. Dacă te simţi mereu obosită,această băutură este ideală pentru tine.

Broccoli şi mere

Broccoli are un conţinut ridicat de proteine,fiind şi un substitut excelent pentru carne,ceea ce îl face perfect pentru cei care nu vor să mănănce alimente grase în zilele călduroase. Broccoli este un produs dietetic foarte bun,care eliberează metalele grele din corpul nostru. Dacă îl combini cu mere vei obţine o băutură interesantă,care poate fi consumată seara.

Ţelină şi mere

Combinaţia aceasta este cea mai cunoscută în rândul celor care beau sucuri verzi. Săracă în calorii şi cu efecte calmante,ţelina este o legumă recomandată în curele de detoxifiere,deoarece ajută la eliberarea toxinelor. Sucul de ţelină şi mere este numai bun de băut la micul dejun.

Credite foto:www.goodmorningcenter.com

Mai multe