Consumi des ouă? Iată la ce boală cronică eşti expus!

23 noiembrie 2020   Dezvoltare personală

Oul este un aliment de bază şi este inclus într-o dietă sănătoasă, fiind ideal la micul dejun. Totuşi, consumul în exces de ouă favorizează apariţia unor probleme de sănătate precum creşterea nivelului colesterolului, iar acesta nu este singurul risc, arată cercetările.

Persoanele care includ în meniul zilnic cel puţin 50 de grame de ouă (echivalentul unui ou) au un risc cu 60% mai mare de a face diabet, se arată într-un studiu recent realizat de specialiştii de la Universitatea din Australia de Sud, în colaborare cu China Medical University şi Universitatea din Qatar şi publicat în Cambridge University Pres.

În cadrul cercetării au fost monitorizaţi 8.500 de adulţi chinezi cu vârsta medie de 50 de ani, în perioada 1991 şi 2009.

Oamenii de ştiinţă au plecat de la o realitate din China, unde regimul alimentar tradiţional format din legume şi cereale a fost înlocuit cu o dietă bogată în carne şi alimente procesate. Se ştie că o astfel de alimentaţie modernă favorizează apariţia diabetului de tip 2. În China, 11% din populaţie are prediabet sau diabet.

Specialiştii au urmărit în ce măsură consumul de ouă are o prevalenţă asupra apariţiei bolii. În perioada studiată, consumul de ouă s-a dublat.

S-a observat că un consum ridicat de ouă (peste 38 de grame pe zi) a crescut riscul de a face diabet cu aproximativ 25%. În cazul celor care au consumat zilnic un ou (echivalentul a 50 de grame), riscul de a face boala a crescut cu 60%. 

Mai multe