10 alimente care elimină grăsimea de pe burtă

22 august 2018   Psihologie

Dacă ai aripioare sau colăcei 'adunate' de prin vacanţă, e timpul să scapi de ele. Daca nu eşti adepta unui regim sau unei diete drastice, află că slăbitul nu este asa greu cum credeai.

Tot ce trebuie să faci este să incluzi în alimentaţia ta zilnică 10 alimente care elimină grăsimea de pe burtă:

Peşte

În special peştele gras - somon, ton, cod, macrou, sardine, hering - conţine proteine şi acizi graşi omega 3 care ajută la eliminarea excesului de grăsimi dăunătoare din organism şi scad depozitele de grăsime din jurul taliei.

Broccoli

Vitaminele şi mineralele din broccoli se absorb uşor în organism şi previn acumularea grăsimii. În plus, conţinutul ridicat de fibre din broccoli contribuie la instalarea senzaţiei de saţietate, îmbunătăţind digestia şi stimulând eliminarea toxinelor.

Ţelină

Această legumă săracă în calorii este o sursă naturală de fibre care intensifică senzaţia de saţietate şi te ajută să-ţi ţii sub control poftele alimentare.

Ulei de măsline

Aceasta este o altă sursă de grăsimi sănătoase benefice pentru organism. Uleiul de măsline conţine o cantitate ridicată de antioxidanţi şi grăsimi bune care susţin digestia, aparatul cardiovascular, metabolismul general.

Migdale

Conţin proteine, calciu şi fibre. Migdalele sunt o sursă importantă de energie, îmbunătăţind performanţele fizice şi mentale. Indicele glicemic al migdalelor ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge şi accelerează metabolismul.

Ovăz

Considerat a fi una dintre cele mai complete cereale, ovăzul este o sursă naturală de fibre şi antioxidanţi care stimulează pierderea în greutate. Acesta îmbunătăţeşte digestia, îţi oferă o senzaţie de saţietate şi scade nivelul de colesterol.

Quinoa

Aceste cereale străvechi au puţine calorii şi ajută la arderea grăsimilor. Fiecare cană de quinoa conţine până la cinci grame de fibre, aceasta fiind considerată un „superaliment" care îmbunătăţeşte digestia şi reduce grăsimea abdominală. Quinoa conţine proteine, antioxidanţi şi alţi nutrienţi, precum fier, zinc, seleniu şi vitamina E. Poţi să îi îmbunătăţeşti efectele dacă o combini cu nuci, legume şi carne slabă.

Fructe de pădure

Afinele, zmeura, căpşunile, murele şi celelalte fructe de pădure conţin fibre, apă şi antioxidanţi – elemente importante care accelerează metabolismul, stimulând arderea grăsimilor. În plus, antocianinele din compoziţia acestor fructe previn acumularea de grăsime şi zahăr în organism.

Ceai verde

Dacă vrei să arzi grăsimea abdominală, această băutură este una dintre cele mai bune alegeri. Ceaiul verde reglează glicemia, scade tensiunea arterială, iar conţinutul său ridicat de antioxidanţi previne îmbătrânirea prematură. Datorită polifenolilor din compoziţia sa, ceaiul verde contribuie la reglarea nivelului de cortizol şi împiedică mâncatul în exces.

Lămâi

Cel mai popular fruct citric din lume este şi un inamic de seamă al grăsimii abdominale. Sucul de lămâie conţine vitamina C, potasiu, calciu şi alţi nutrienţi care te ajută să slăbeşti.

Sursa: dcnews.ro

Mai multe