4 alimente care afectează sănătatea inimii
În ziua de azi, ai impresia că orice mănânci te îmbolnăveşte. Există tot felul de mituri legate de alimentaţia sănătoasă, iar cele mai multe dintre ele au legătură cu afecţiunile cardiovasculare. Iată câteva dintre ele!
Carnea roşie
Nu spune nimeni că burgerii şi fripturile în sânge sunt sănătoase, mai ales pentru inimă, însă asta nu înseamnă că nu poţi mânca o carne roşie, neprocesată, preparată la cuptor. Potrivit cercetărilor, carnea roşie poate fi integrată cu succes în dieta mediteraneană, ca parte a unui stil de viaţă sănătos. Cardiacii nu trebuie să facă exces, ci pot consuma între 200 şi 350 de g pe săptămână.
Ouăle
Deşi gălbenuşul poate fi periculos pentru bolnavii de inimă, studiile arată că un ou consumat la micul dejun poate îmbunătăţi starea de sănătate cu peste 50%. De asemenea, consumul regulat de ouă poate preveni afecţiunile cardiovasculare, prin reducerea riscului apariţiei atacului cerebral vascular. Sursă de proteine şi vitamine esenţiale, oul trebuie preparat prin fierbere, fiind recomandată evitarea prăjirii lui.
Grăsimile
Mulţi oameni cred că grăsimile sunt rele pentru inimă şi că, în timp, pot provoca atac de cord. Experţii în nutriţie sunt de părere că doar grăsimile rele trebuie eliminate din alimentaţie, iar cele bune, cum sunt cele regăsite în avocado şi peşte gras, ar trebui consumate zilnic, având rol cardioprotector.
Sarea
Se spune că sarea consumată în exces măreşte riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Cu toate astea, alimentul este o sursă importantă de sodiu, un mineral care ajută la buna funcţionare a organismului. Nutriţioniştii arată faptul că nu sarea de pe masă trebuie să ne îngrijoreze, ci mai degrabă sarea existentă în alimentele procesate pe care le găsim pe rafturile magazinelor şi cea din produsele de tip fast-food. Aceste alimente reprezintă un real pericol pentru persoanele predispuse la afecţiuni cardiovasculare.