7 căi de a spune NU fără frică
Nu ai curajul să spui „nu”, şi din cauza asta cei din jur profită adesea de tine. Fă-ţi curaj şi învaţă să refuzi politicos, dar ferm. E spre binele tău!
1. Propune o alternativă la „nu”
O amică vrea să faceţi shopping împreună,şi tu n-ai chef,dar nu vrei s-o jigneşti. Ei bine,îndulceşte refuzul:invit-o la o cafea după ce şi-a terminat singură cumpărăturile. E o alternativă care îi arată interlocutorului tău dorinţa de a-i face plăcere,chiar dacă nu eşti disponibilă pe moment.
2. Relaxează-te,respiră... şi spune nu
Un „nu” cu jumătate de gură e semn de nesiguranţă,mai ales dacă laşi privirea în jos,cu un aer vinovat,sau îţi tremură vocea.
Învaţă să-ţi controlezi corpul atunci când refuzi. Pentru asta,sunt necesare exerciţii de relaxare şi de respiraţie,pe care le poţi practica acasă,în faţa oglinzii:spatele drept,zâmbet amabil,atitudine relaxată,şi o formulă politicoasă,dar fermă,de folosit când e nevoie:„Îmi pare rău,dar de data asta nu.”
3. Cere timp de gândire
Un coleg îţi cere bani? Un altul vrea să faceţi schimb de ture? Dacă nu ai un răspuns imediat,nu te grăbi să accepţi,dar nici să refuzi. Cere timp de gândire înainte de a lua o decizie.
4. Repetă „nu” ori de câte ori e nevoie
În anturajul tău,există,cu siguranţă,persoane insistente,care nu acceptă un refuz. Te vor bate la cap cu cererea lor ori de câte ori vor avea ocazia. Tot de atâtea ori răspunde „nu”,repetând argumentele iniţiale. Rămâi fermă pe poziţie,fără agresivitate,cu diplomaţie.
5. Refuză cu tact
Un „nu” brutal,agresiv,e exclus. Îndulceşte-ţi refuzul cu formule de politeţe,însă exclude acel „nu... dar....” care îi deschide imediat interlocutorului tău o breşă.
6. Nu ceda şantajului
Persoanele pe care le refuzi vor încerca să te şantajeze sentimental,ba chiar să te culpabilizeze. Nu ceda! Găseşte replici îndrăzneţ-amuzante:la argumente de genul „Hai,fii drăguţă”,răspunde cu „Îmi pare rău,dar azi chiar nu sunt drăguţă”.
7. Alungă gândurile pesimiste
De multe ori nu îndrăzneşti să refuzi pentru că te temi că celălalt va face un gest definitiv:iubitul îţi va întoarce spatele pentru că nu te duci cu el la meci,vecina se va uita urât data viitoare,şeful îşi va face o părere proastă etc. Alungă ideilea asta,reamintindu-ţi,în schimb,care sunt lucrurile bune de care te vei bucura în urma acelui simplu „nu”.