7 lucruri pe care să nu le mai împarţi cu alţii
De mici suntem învăţaţi să împărţim cu ceilalţi dulciurile şi jucăriile, însă unele lucruri pur şi simplu nu trebuie să le mai folosească nimeni în afară de tine. Iată care sunt ele!
Rujul ar trebui să îl foloseşti doar TU
Deşi prietenele împart aproape orice,rujul este unul dintre acele lucruri pe care trebuie să le păstrezi doar pentru tine. Folosirea rujului de mai multe persoane poate creşte riscul de contactare a unei infecţii virale sau a unei afecţiuni ale pielii.
Asculţi muzică în căştile prietenelor? Renunţă la acest obicei!
Cât de des împarţi căştile cu prietenii şi familia? Studiile arată că riscul de a dezvolta infecţii în ureche este foarte mare,dacă obişnuieşti să foloseşti aceleaşi căşti cu alte persoane.
Prosopul trebuie să fie la fel de personal ca şi lenjeria intimă
Potrivit CDC (Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor),un prosop umed folosit la comun ar putea răspândi boli cum ar fi trihomoniaza şi probleme de pieleprecum acneea. De asemenea,transmiterea păduchilor pubiani se poate produce prin folosirea aceluiaşi prosop.
Oricât de mult ai ţine la iubitul tău,nu îi folosi periuţa de dinţi!
Da,unii oameni împart chiar şi periuţa de dinţi! Se pare că asta este o practică destul de comună în cupluri. Transmiterea periuţei de dinţi de la o persoană la alta poate duce la apariţia de boliale gingiilor şi infecţii bacteriene,dar poate provoca,de asemenea,hepatită.
Săpunul solid nu se foloseşte la comun!
Deşi ţi se poate părea ceva normal să foloseşti acelaşi săpun cu alte persoane,riscul de a dezvolta infecţii este mare. De asemenea,cu cât este folosit de mai multe persoane,cu atât săpunul va sta mai mult timp umed,iar şansele de a acumula bacterii nu poate fi exclusă.
Ar fi bine să ai propria perie de păr în geantă
Asigură-te că ai un pieptene sau o perie de păr separat de restul membrilor familiei,şi ai grijă să o cureţi în mod corespunzător la fiecare câteva zile.
Nu împrumuta antiperspirantul tău prietenelor
Dacă foloseşti des antiperspirantul,atunci gândeşte-te de două ori înainte de a-l da şi altora. Fiindcă sunt lipicioase,posibilitatea de transfer de germeni este foarte mare,la fel şi riscul de a dezvolta infecţii.