Află cât de sănătos este piperul!
Piperul este un condiment de bază, pe care fiecare dintre noi îl utilizează, însă te-ai întrebat vreodată cât este de sănătos? Dacă în legătură cu sarea ne-am lămurit (cu moderaţie şi doar cea de mare), în privinţa piperului părerile sunt împărţite.
Deşi poate irita stomacul celor care suferă de gastrită,iar de cele mai multe ori piperul gata măcinat (de calitate inferioară) îşi pierde toate proprietăţile,acesta se poate lăuda şi cu câteva beneficii.
Face parte din familia Piperaceae şi există mai mult de 1.500 de specii. Este unul dintre condimentele cele mai vechi,iar numele său provine din cuvântul sanscrit "pippali". Nativ Indiei,piperul era una dintre cele mai de preţ plante aromatice,fiind apreciat de grecii antici,care îl aduceau drept ofrandă zeilor. De asemenea,în perioada medievală,piperul constituia un bun rezervat aristocraţiei,datorită preţului ridicat. Acesta juca un rol important deoarece aroma lui intensă putea masca gustul neplăcut al cărnurilor mai puţin proaspete şi oferea aromă celor mai banale mâncăruri. Mai jos,enumerăm câteva beneficii ale piperului:1. Stimulează digestia. Gustul unic şi înţepător stimulează papilele gustative şi producţia de salivă. De asemenea,piperul are efect carminativ,deoarece creşte secreţia de acid clorhidric care ajută la digerarea proteinelor. Atunci când stomacul nu produce destul acid clorhidric,mâncarea este digerată mai greu şi apar indigestia,balonarea şi arsurile.