Ai colon iritabil? Elimină stresul!

22 august 2011   Psihologie

O veste bună: dacă reuşeşti să ţii stresul sub control, vei scăpa de toate durerile intestinale şi de tulburările de tranzit.

Când nu găseşti soluţia unei probleme,e clar că trebuie să schimbi unghiul de abordare. Este exact ceea ce au făcut cercetătorii care au pus sub lupă o afecţiune fără leac până acum:colonul iritabil.

Studiul francezilor a demonstrat că trebuie să „uităm” de durerile apărute în zona abdominală,uneori foarte vii,însoţite de diaree,balonări,flatulenţă şi ar trebui să ne concentrăm pe starea de spirit. Tratând stresul,este posibil să avem,în sfârşit,un răspuns adecvat.

Colonul şi sistemul nervos

Cum este posibil ca stresul să aibă un asemenea impact? Simplu:intestinul este un organ „inteligent“ în dialog permanent cu creierul prin intermediul numeroaselor lor conexiuni nervoase. Când suntem stresate,sistemul nervos central ne modifică funcţiile interne astfel încât ne pune în gardă;este faimosul puseu de adrenalină care măreşte ritmul cardiac şi care ne poate face,de exemplu,să câştigăm o competiţie.

Virtuţile sunătorii

A fi stresată nu înseamnă neapărat să fii nervoasă,încordată,tensionată. Când eşti anxioasă,starea ta generează stres,dar se poate să nu fii conştientă de acest lucru. Or stresul datorat anxietăţii are efecte psihologice durabile şi devastatoare. Ce tratatament ar fi indicat?

Medicii spun că sunătoarea face minuni. Această plantă este recunoscută ca antidepresor. Studii recente au pus în evidenţă că femeile care suferă de colon iritabil au un nivel de depresie sau de anxietate mai ridicat decât cele care nu sunt atinse de această afecţiune. Un tratament de 8 zile cu sunătoare regularizează ritmul cardiac în situaţii de stres şi ameliorează simptomele colonului iritabil.

Atenţie la remediile cu sunătoare!

Sunătoarea se găseşte în farmacii sub diverse forme şi se vinde fără reţetă. Dar,atenţie! Citeşte indicaţiile şi contraindicaţiile produsului,pentru că această plantă interacţionează cu anumite medicamente şi,în aceste situaţii,face mai mult rău decât bine.

Când stresul devine cronic...

... centrul de comandă al organismului,creierul,îşi pierde din capacitatea de control şi chiar acţionează invers decât ar trebui. Intestinul,strâns legat de sistemul nervos este printre primii care plăteşte daunele.

Alte plante antistres

Şofranulde cultură este un antidepresor care nu are nicio ­contraindicaţie.

Păduceluleste indicat dacă anxietatea se manifestă printr-un sentiment de nelinişte asociat cu palpitaţii.

Angelicaeste foarte bună pentru stresul prelungit,provocator al unei stări de oboseală şi în debutul sindromului depresiv.

Passifloraeste calmant şi anxiolitic. Ea este indicată în stările de nervozitate,în agitaţie,hiperemotivitate,tulburări de somn.

Mai multe