Alimente pentru tinereţe fără bătrâneţe
Credeai că nu s-a descoperit până acum elixirul longevităţii? Consumate în mod regulat, legumele şi fructele de vară, carnea albă şi lactatele ţin longevitatea de partea ta!
S-a dovedit ştiinţific! Alimentaţia chiar influenţează pozitiv organismul şi previne îmbătrânirea prematură a celulelor. Ca să nu mai vorbim de faptul că o dietă sănătoasă întreţine tonusul ţesuturilor,face muşchii mai puternici şi menţine elasticitatea arterelor,graţie nutrienţilor vegetali. Ce pui în farfurie poate fi secretul tău de viaţă lungă.
Aliaţii sistemului imunitar
Au dreptate părinţii care le dau copiilor să mănânce măcar un măr pe zi. De ce? Mărul se numără printre alimentele bogate în vitamine,minerale şi compuşi organici,care stimulează sistemul imunitar. Dintre aceştia,trei sunt cei mai importanţi aliaţi.
Zincul >Numeroase studii relevă faptul că zincul acţionează eficient împotriva infecţiilor. Mineralul este folosit de sistemul imunitar pentru a neutraliza microbii din organism. Carnea de pui sau de curcan,fructele de mare,tonul,ficatul de viţel şi fulgii de ovăz sunt alimente bogate în zinc,care nu trebuie să lipsească din alimentaţia ta zilnică.
Probioticele > Cunoscute pentru rolul pe care îl joacă în digestie,probioticele pot face minuni pentru sistemul imunitar. De pildă,kefirul,iaurtul şi laptele bătut sunt lactate recunoscute pentru calităţile lor de creştere a rezistenţei în faţa virusurilor. O cană cu kefir,iaurt sau cu lapte bătut pe zi,la prânz sau la micul dejun,încetineşte procesul de îmbătrânire şi reface flora intestinală.
Vitamina C > Deoarece organismul nu e capabil să-şi furnizeze singur vitamina C,ai nevoie de un regim variat,bogat în fructe şi legume,şi de suplimente alimentare care să-ţi crească rezistenţa. Pe lângă faptul că menţine ţesuturile tinere,acidul ascorbic susţine imunitatea,protejându-te de infecţii. În plus,el scade numărul radicalilor liberi în corp,care se fac vinovaţi de apariţia tumorilor canceroase. Pentru toate acestea poţi consuma,la alegere,câte două porţii zilnice de varză roşie,broccoli,ardei roşu,zmeură,citrice şi kiwi.
3 inamici ai bolilor de inimă
Statistici recente legate de frecvenţa bolilor de inimă la noi în ţară arată că suntem pe locul 3 în lume în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de afecţiunile cardiovasculare. Dacă vrei să fii longevivă şi să ai o inimă mai sănătoasă,iată de ce ai nevoie.
Omega 3 >Contribuie la fluidizarea sângelui,previne atacul de cord şi tulburările de ritm. De unde-ţi iei necesarul zilnic de Omega 3? Din peşte gras,precum tonul,somonul,heringul şi sardinele. Mănâncă trei porţii pe săptămână,preferabil la grătar sau la cuptor,cu garnitură de legume. Motivul? Se asimilează mai uşor în organism.
Curcumina > Este cel mai puternic antioxidant natural,asigură protecţie cardiovasculară şi scade colesterolul „rău“. Cum acţionează? Împiedică depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor de sânge şi menţine arterele elastice. Câte două-trei linguriţe de curcuma pe zi,presărate pe carnea de peşte sau de pui,sunt de-ajuns ca să acoperi doza zilnică recomandată de antioxidant.
Potasiul > Îţi reglează tensiunea şi reduce efectele nocive ale stresului,care provoacă frecvent creşteri de tensiune. De aceea,alimentaţia bogată în potasiu reglează presiunea sângelui şi susţine activitatea inimii. Sursele bogate în potasiu sunt bananele,cartofii,spanacul,caisele,smochinele şi strugurii.
Meniu pentru un creier sănătos
Agitaţia de la serviciu şi grijile de acasă,într-un cuvânt stresul,îţi întind nervii la maximum şi-ţi dau dureri de cap? Nu te îngrijora! Cu un meniu potrivit,poţi preveni efectele negative ale acestor tensiuni diurne. Iată ce trebuie să conţină alimentele care te relaxează.Complexul vitaminic B >Îţi redă calmul şi-ţi întăreşte sistemul nervos. Găseşti multe din vitaminele B în pâine neagră,iaurt şi lapte bătut,fulgi de ovăz şi de porumb,varză creaţă,broccoli şi conopidă. Ele ajută la buna funcţionare a neuronilor şi la toate procesele chimice care se desfăşoară la nivelul creierului.
Magneziu > Supranumit şi mineralul antistres,magneziul are efect antidepresiv şi tonifiant asupra sistemului nervos. Nervozitatea şi tensiunea sunt alungate de acest mineral,care protejează inima şi circulaţia. Îl găseşti în avocado,spanac,carne,fasole,linte şi fructe uscate.
Melatonina >Este hormonul care te linişteşte şi te ajută să dormi bine. O alimentaţie bogată în acest aminoacid îţi reduce sensibilitatea la durere,atenuează migrenele şi ajută la reducerea anxietăţii şi a tensiunii nervoase. O găseşti în brânză de vaci,lapte,carne,peşte,curmale uscate,carne de curcan şi banane.