Ar trebui să nu mâncăm carne lunea? VIDEO

9 noiembrie 2011   Psihologie

Nenumăraţi americani au renunţat să mai consume carne în zilele de luni, respectând un concept menit să ne facă să adoptăm o alimentaţie sănătoasă. Să fii vegetarian pentru o singură zi din săptămână e primul pas!

Se pare că o cincime dintre americani renunţă să mănânce carne într-una din zilele săptămânii. Speriaţi de obezitate şi de marea dependenţă pentru mâncarea tip fast food,mulţi dintre ei şi-ar dori să devină vegetarieni. Dar,pentru că nu-i uşor să treci de la a consuma în fiecare zi carne la a renunţa la ea definitiv,americanii încep treptat.Primul pas e acela de a uita de carne în zilele de luni. Sau de marţi. Fiecare cu ziua lui „de sacrificiu”. Oficial,e vorba de ziua de luni,care dă şi numele campaniei:Meatless Monday. Pentru a fi cât mai convingători,cei de la The Humane Society of the United States au realizat şi o serie de clipuri scurte,în care încearcă să răspundă rapid la întrebarea “de ce să renunţăm la carne pentru o zi?”.Într-un manieră amuzantă,ei arată avantajele unui stil de viaţă vegetarian,atât pentru sănătate,cât şi pentru mediul în care trăim. Realizatorii filmuleţelor spun că le-ar plăcea ca oamenii interesaţi de acest concept să trimită clipurile prietenilor,familiei,colegilor,vecinilor şi să le posteze pe Twitter sau pe Facebook.

Conceptul

a apărut prima dată în S.U.A,ca o măsură menită să ajute la economisirea resurselor în timpul Primului Război Mondial. În zilele noastre,conceptul căştigă din nou popularitate în America,atât din cauza problemelor economice,cât şi a stilului de viaţă mult prea nesănătos,pe care îl au cei mai mulţi dintre americani. Alianţa Naţională a Medicilor,organizaţiile pentru protecţia mediului,dar chiar şi companii din industria cărnii militează pentru reducerea consumului.

Pentru cei care aleg să-l urmeze,acest regim alimentar nu e doar un moft trecător. Ei sunt conştienţi de efectul alimentaţiei nesănătoase asupra organismului şi vor să adopte,treptat,un nou stil de viaţă:cel vegetarian. Dar,recurgând la acest program,mulţi oameni încep să se bucure,într-adevăr,de alimente,iar pregătirea unei mese sănătoase pare să devină un ritual,în care le place să fie creativi.

Cei cuceriţi de “noul stil de viaţă” spun că e loc de multă imaginaţie atunci când pregăteşti o masă din cereale integrale,fasole,tofu,cârnaţi vegetali,ciuperci etc. Oare n-ar fi cazul să adoptăm şi tendinţa asta de la americani? 

Mai multe