Bei sucuri acidulate? Află cât de nocive sunt!

24 iulie 2015   Psihologie

Băuturile carbogazoase, consumate în mod constant, cresc riscul apariţiei diabetului de tip 2, chiar şi în cazul persoanelor slabe, potrivit unui studiu realizat recent în Marea Britanie.

Oamenii de ştiinţă avertizează de multă vreme în legătură cu existenţa unei legături între obezitate,băuturi carbogazoase şi diabet.

Însă puţine studii au analizat ipoteza potrivit căreia persoanele care consumă cantităţi mari de băuturi carbogazoase sunt mai predispuse la a dezvolta diabet,indiferent de greutatea lor corporală.

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au analizat datele furnizate de 17 studii realizate în acest domeniu.

Tiparul statistic pe care l-au descoperit sugerează că băuturile răcoritoare care conţin mult zahăr ar putea fi asociate cu un risc sporit de diabet,indiferent de greutatea corporală.

Cu toate acestea,un profesor de nutriţie de la Universitatea King's College din Londra,pe nume Tom Sanders,consideră că vârsta,obezitatea şi sedentarismul reprezintă principalii factori de risc asociaţi cu dezvoltarea diabetului de tip 2.

Mai multe