Bucatele de la ţară s-au mutat în Obor

2 iunie 2011   Psihologie

Brânza de Sibiu şi cârnaţii afumaţi nu se mai vând exclusiv la târguri, la sfârşit de săptămână. Începând cu această lună, bunătăţile care îţi bucură papilele gustative se găsesc şi în noua Piaţă Obor, la etajul I.

Nu mai puţin de 25 de comercianţi,care au intuit succesul afacerii cu produse tradiţionale,şi-au asigurat deja un spaţiu în mall-ul alimentar de la Obor.

Alţi 27 sunt aşteptaţi să-şi ocupe standurile puse la dispoziţie de administratorii clădirii. Peste 80% din marfa expusă e preluată de la producătorii autohtoni,cerinţă impusă chiar de cumpărători.

Aici găsiţi celebra brânză de Sibiu,făcută de ciobani după reţete străvechi,slănină afumată,cârnaţi româneşti din carne de porc şi oaie,pastrame de-ţi plouă-n gură,afumături şi ciolane de vită şi porc,numai bune pentru răcituri.

În capătul culoarului de la etaj e raiul produselor din peşte. Aici găseşti de la macrou şi păstrăvi de Bicaz până la lighioane cu tentacule şi crabi albaştri de Mediterana.

Citeşte mai multe pe www.click.ro

Mai multe