Căpşunile diminuează efectele nocive ale alcoolului

28 octombrie 2011   Psihologie

Pe lângă fatul că sunt gustoase şi aromate, căpuşunile protejeză stomacul de efectele nocive ale consumului de alcool. Pe baza componenţei lor chimice, specialiştii vor putea lansa câteva tratamente inovative împotriva ulcerului gastric.

Specialiştii de la Universitatea din Barcelona au studiat efectul căpşunilor asupra şoarecilor de laborator. Timp de 10 zile aceştia au administrat cobailor câte 40 mg extract de căpşune. Efectul? Pereţii stomacului au fost mai puţin afectaţi de efectele negative ale alcoolului,conform dailymail.co.uk.

"Efectele benefice ale căpşunilor nu sunt legate numai de capacităţile lor antioxidante, ci şi de faptul că ele stimulează sistemele de apărare ale antioxidanţilor şi enzimelor din corp",a spus Sara Tulipani,unul dintre coordonatorii studiului.

În plus,căpşunile au proprietatea de a scade nivelul de radicali liberi în organism şi de a menţine ţesuturile tinere.

"Consumul de căpşuni ar putea contribui la încetinirea procesului de distrugere a mucoasei stomacale",sunt de părere specialiştii de la Universitatea Politehnică Marche din Italia.

Nutriţioniştii mai spun că 150 g căpşuni conţin de două ori mai multă vitamina C decât aceeaşi cantitate de portocale,tocmai de aceea o porţie zilnică de căpşuni te apără de infecţiile bacteriene inerente verii:enterocolite,bronşite,răceli de sezon. Conţinutul ridicat de Vitamina C,de antioxidanţi şi de magneziu îţi stimulează sistemul imunitar şi te energizează pentru întreaga zi.

Şi încă ceva! Căpşunile conţin acid salicilic,substanţa din care se obţine banala aspirină. Această substanţă transformă căpşunile într-un bun calmant şi antiiflamator pentru persoanele care suferă de reumatism şi de alte afecţiuni articulare. În plus,fenolii,substanţele care dau aromă căpşunilor,au efecte antiinflamatoare articulare comparabile cu cele ale unor medicamente de sinteză,cum ar fi ibuprofenul sau ketoprofenul.

Atenţie! Copiii sub trei ani nu au voie să consume căpşuni deoarece aceste conţin substanţe cu un ridicat potenţial alergen.

Mai multe