Care sunt regulile mâncatului sănătos?

9 septembrie 2016   Psihologie

Mâncatul sănătos este despre consumul mai multor alimente sănătoase, care sunt lipsite de grăsimi şi care nu sunt gătite prin prăjire. Dar, pentru a reuşi să avem un regim alimentar sănătos, este nevoie să urmăm nişte reguli esenţiale.

Alimentele pe care le mâncăm ne ajută să avem mai multă energie,să ne menţinem sănătoase,sau cel puţin,să prevină problemele de sănătate. De asemenea,o alimentaţie sănătoasă nu se referă la ţinerea unei dietetimp de o lună. Este un stil de viaţă şi un angajament,care trebuie să fie cât mai aproape de realitatea curentă şi să fie practic.

Mâncatul sănătos se bazează pe cel puţin 7 principii. Iată ce implică fiecare principiu:

1. Doar produse naturale

Mănâncă produse naturale şi stai departe de alimentele procesate. Acesta este primul principiu care trebuie urmat pentru o alimentaţie sănătoasă. Trebuie evitat tot ceea ce conţine ingrediente artificiale.

2. Evită consumul de zahăr

Pentru a menţine zahărul din sânge la nivel normal şi pofta de dulce departe,sau cel puţin sub control,mănâncă de 5-6 ori pe zi,în cantităţi mici şi alege alimentele cele mai sănătoase.

3. Evită consumul de sare

Consideră zahărul şi sarea duşmanii organismului. Consumă-le în cantităţi cât mai mici.

4. Combină proteinele cu carbohidraţii şi grăsimile sănătoase

Fiecare masă trebuie să conţină proteine,carbohidraţi şi grăsimi sănătoase. Multe persoane consumă mai mulţi carbohidraţi şi mai multe grăsimi,şi ignoră proteinele.

5. Evită caloriile lichide

Stai departe de caloriile lichide. Atunci când bei băuturi carbogazoase îi oferi corpuluimai multe calorii,fără să ştii.

  

6. Evită produsele rafinate

Consumă produse nerafinate şi stai departe de cele rafinate,cum sunt orezul,cerealele şi făina albă. În schimb,alege orezul brun şi pâinea neagră.

7. Să existe un raport între caloriile consumate şi activitatea zilnică

Raportul dintre dietă şi caloriile consumate să depindă de activităţile zilnice. Acest lucru ajută la menţinerea greutăţii corporale.

Mai multe