Ce efecte binefăcătoare are porumbul?
Despre preparatele naturiste din porumb se ştie că au o mulţime de calităţi terapeutice. Dar nici porumbul fiert, copt sau sub formă de popcorn nu este mai prejos, el pierzând o mică parte din substanţele importante după tratarea termică.
Studiile au demonstrat că porumbul fiert păstrează peste 63% din vitaminele şi aminoacizii pe care îi conţine.
Ba mai mult,principiile sale active cele mai importante chiar îşi sporesc efectul benefic în urma prelucrării termice.
Ca urmare,porumbul fiert,copt sau sub formă de popcorn este un remediu la fel de bun ca şi preparatele naturiste bazate pe porumb crud.
Leac pentru bolile de inimă
Unii folaţi şi acidul folic din porumb scad acţiunea nefastă a homocisteinei care degradează pereţii vaselor de sânge.
Cercetări recente au dovedit că în porumbul tratat termic apar izomeri ai acidului folic care au şi alte efecte benefice asupra vaselor de sânge.
Aceşti compuşi descoperiţi doar cu câţiva ani în urmă pot creşte elasticitatea vaselor de sânge.
Este vorba de o acţiune directă asupra celulelor care fabrică elastina,„secretul” elasticităţii ţesuturilor şi a pereţilor arterelor.
Ca urmare,vasele de sânge se pot dilata când inima pompează mai mult sânge,realizându-se o mai bună oxigenare şi hrănire ale întregului organism,dar şi scăderea riscului de apariţie a aritmiilor şi a stopului cardiac.
Detoxifiant eficient
O cură de 25 de zile cu porumb fiert sau copt poate determina o creştere cu până la 7-8% a lungimii totale a reţelei de vase capilare.
Efectul acestui lucru este eliminarea toxinelor din organism,reducerea vitezei de îmbătrânire, dar şi de îmbolnăvire a tuturor organelor.
După o cură de 15 zile cu porumb,se poate constata atenuarea stărilor de greaţă şi de oboseală,a durerilor de cap sau a insomniilor.
Mai mult, o cură de porumb fiert sau copt poate avea ca efect şi o uşoară creştere în ramificaţiile capilare din inimă şi din creier,creşterea rezistenţei la efort fizic şi psihic,scăderea riscului de infarct cardiac sau cerebral.
Stimulent al metabolismului
Porumbul fiert sau copt conţine substanţe care acţionează atât asupra metabolismului ficatului,cât şi al altor ţesuturi şi organe.
Practic,compuşii ceto-aminici din porumbul fiert sau copt încurajează celulele din ficat să producă mai rapid acele proteine de care au nevoie diferite organe şi mai ales glandele.
Ca urmare, un consum constant de porumb ne ajută să beneficiem rapid de proteinele şi de hormonii necesari omului sănătos,chiar dacă consumăm foarte puţină carne sau postim.
Totodată, unii compuşi din porumbul copt sau din floricele acţionează asupra mecanismelor de hidroliză a grăsimilor în exces.
Aşadar, un consum ponderat de porumb copt te poate ajuta să slăbeşti.
Un elixir al tinereţii
Bobul crud de porumb conţine un aminoacid numit thiamină, o substanţă destul de rezistentă la temperaturile ridicate.
Această substanţă are un efect benefic asupra reacţiilor chimice din creier.
Unele cercetări au demonstrat că thiamina şi izomerii săi rezultaţi din tratarea termică creează condiţii propice pentru fixarea datelor în memorie.
Se estimează că 40% din reflexele nervoase şi comenzile creierului depind direct de thiamină.
Ea încetineşte viteza de îmbătrânire a organismului şi mai ales a creierului.
Cercetătorii de la Universitatea din Hamburg consideră că aportul de thiamină prin consumul de porumb scade viteza de îmbătrânire a creierului cu 5-10% pe an la femei şi cu 2-6% în cazul bărbaţilor.