Ce nu ştiai despre salteaua ta: cum identifici durerile de spate şi trucuri pentru a scăpa de acestea

27 aprilie 2021   Psihologie

Dacă suferi de dureri de spate imediat după ce te trezeşti, somnul pe care îl ai în fiecare noapte este afectat de suprafaţa pe care dormi. Mai exact, salteaua patului sau a canapelei pe care dormi îţi creează dureri în partea inferioară a spatelui sau chiar de-a lungul coloanei.

Când suferi constant de astfel de dureri, este complicat să determini cauza exactă, dar există câteva semne care pot indica o legătură cu salteaua ta. Îţi prezentăm câteva dintre indiciile pe care le poţi recunoaşte şi cum să scapi de aceste dureri:

Cum recunoşti durerea de spate cauzată de felul în care dormi

Durerile de spate pot apărea sub diferite forme, motiv pentru care este complicat să recunoşti imediat cauza. Dacă durerea apare imediat după ce te ridici din pat, iar dacă faci câteva mişcări de stretching aceasta dispare, cauza poate fi salteaua sau poziţia în care dormi în timpul nopţii. De asemenea, dacă atunci când te culci te confrunţi cu găsirea unei poziţii potrivite şi te simţi inconfortabil, salteaua ta îţi poate crea aceste probleme.

Cum alegi o saltea potrivită

Salteaua ideală pe care ar trebui să dormi este una nici prea tare, nici prea moale. Dacă salteaua este prea tare, îţi poate apăsa punctele problematice din spate, lucru care îţi va cauza durere la trezire sau pe tot parcursul zilei. Dacă nu eşti sigur că este momentul potrivit pentru o astfel de achiziţie, poţi alege un topper saltea care va ameliora efectele resimţite după o noapte de somn. Un topper de calitate poate schimba radical calitatea somnului şi îţi poate îmbunătăţi postura dacă aceasta este afectată de felul în care dormi. De asemenea, un somn odihnitor îţi va oferi suficientă energie pentru întreaga zi şi poţi depăşi momentele de oboseală cronică.

Ce obiceiuri te vor ajuta să ameliorezi durerile de spate

Durerile de spate pot apărea din diverse motive, care pot fi rezolvate prin schimbări în viaţa de zi cu zi:

Alimentaţia

Durerile de spate, chiar şi atunci când sunt cauzate de salteaua pe care dormi, pot apărea şi dacă ai un stil de viaţă sedentar sau dacă ai obiceiuri alimentare dăunătoare. Inflamaţiile articulaţiilor, de exemplu, se pot intensifica pe timp de noapte, iar pentru a evita apariţia acestor simptome, este recomandat să faci schimbări în dietă. Consumă mai puţine alimente prăjite în ulei, bogate în carbohidraţi şi zaharuri. În schimb, optează pentru legume verzi, salate de crudităţi şi carne de peşte.

Activitatea fizică

De asemenea, activitatea fizică este esenţială pentru un organism sănătos şi un corp fără dureri. Oferă-ţi cel puţin o jumătate de oră zilnic pentru mişcare, indiferent că aceasta presupune antrenamente de forţă, yoga sau pilates. Efortul fizic îţi va îmbunătăţi atât somnul, cât şi rezistenţa fizică, şi îţi va întări muşchii spatelui. Concentrează-te pe dezvoltarea masei musculare, deoarece aceasta susţine sistemul osos şi te va ajuta să eviţi problemele serioase ale coloanei.

Poziţia în somn

Poziţia în care dormi poate influenţa puternic felul în care te trezeşti, chiar dacă foloseşti o saltea de calitate. Specialiştii recomandă ca în somn să adopţi o poziţie care nu supune coloana vertebrală la stres şi tensiune. Dacă dormi pe o parte, poziţionează o pernă între picioare în zona genunchilor, pentru a ajuta coloana să rămână cât mai dreaptă. Dacă adormi pe burtă, o pernă între zona şoldurilor şi cea a abdomenului te va scuti de dimineţile cu durere în zona inferioară a spatelui.

Bucură-te de un somn mai bun în fiecare seară şi de lipsa durerilor de spate prin schimbări importante pe care le poţi face pentru tine.

Sursă foto: pexels.com

Mai multe