Ce să mănânci pentru a reduce inflamaţiile

20 august 2013   Psihologie

Artrita, astmul, alergiile, bolile cardiace sau diabetul sunt doar câteva dintre afecţiunile care pot fi ţinute sub control cu ajutorul alimentaţiei. Iată ce ar trebui să includă aceasta!

Grăsimile sunt recomandate,dar doar cele mononesaturate

Acestea au proprietăţi antiinflamatoare şi nu ar trebui să lipsească de la mesele principale ale zilei. Omega-3 este cea mai recomandată şi se regăseşte în somon sălbatic,sardine,hering,seminţe şi alune sălbatice. Dă o savoare deosebită salatelor cu ajutorul uleiului de măsline sau a celui de avocado şi durerile cauzate de artrită nu vor mai fi la fel de puternice.

Antioxidanţi din fructe şi legume

Pe lângă faptul că-ţi protejează celulele organismului de atacul radicalilor liberi,antioxidanţii reduc inflamaţia. Astfel,ceapa,usturoiul,ardeii iuţi şi legumele verzi precum salata sau spanacul,pot face minuni împotriva simptomelor unor boli precum diabet sau astm,întrucât conţin carotenoizi,dar şi vitaminele K şi E.

Citeşte şi:

Plante de grădină pentru boli

5 boli frecvente ale femeii moderne

Ierburile aromate,elixirul sănătăţii tale

Dacă-ţi place să dai o savoare deosebită mâncărurilor tale,ierburile aromate sunt potrivite. Turmericul,oregano,rozmarinul şi chimenul conţin bioflavonoide şi polifenoli care reduc inflamaţia şi limitează producţia de radicali liberi.

Renunţă la uleiul de floarea soarelui

Acesta,alături de seminţele de floarea soarelui şi de soia sunt metabolizate de organism sub forma unui hormon care înrăutăţeşte inflamaţia,fapt pentru care este recomandat să le excluzi din alimentaţia ta.

Mai multe