Ce să NU mănânci seara târziu

1 iunie 2012   Psihologie

Ca să te menţii în formă şi să eviţi dezechilibrele metabolice, iată ce nu este indicat să consumi seara târziu. Dacă îţi este foame după orele 21.00 poţi lua o gustare uşoară care să îţi stăpânească poftele, însă este important să acorzi atenţie alimentelor pe care le consumi.

Consumul de alimente nepotrivite nu doar că va avea efecte negative asupra somnului,dar va contribui şi la acumularea de calorii sub forma depozitelor de grăsime.

Carbohidraţi şi zaharuri

O porţie mică dulce ar putea să te ajute să te odihneşti bine,însă în cazul în care mănânci o bucată mare de prăjitură cu ciocolată,nivelul de zahăr din sânge va creşte considerabil,iar tu vei avea prea multă energie,când de fapt ar trebui să ai un somn liniştit. Aşadar,evită produsele dulci sau bogate în carbohiraţi şi optează,mai degrabă,pentru o gustare light.

Carne roşei sau alte proteine

Carnea roşie se digeră greu,motiv pentru care va rămâne destul de mult timp în bolul alimentar,iar tu nu vei putea să adormi în timp ce are loc procesul de digerare a alimentelor. Dacă totuşi vrei să consumi proteine,alege-le pe cele slabe provenite din carnea de curcan sau iaurt.

Alimente condimentate

Dacă ţi se face foame seara târziu stai departe de alimentele condimentate pentru a evita posibilele afecţiuni digestive ce pot apărea în urma consumului de condimente. De asemenea,acestea îţi pot “trezi”simţurile şi astfel vei adormi mult mai greu decât în mod obişnuit.

Mai multe