Ce trebuie să ştii despre aparatul dentar

26 august 2015   Psihologie

Cui nu i-ar plăcea să aibă dinţi drepţi şi un zâmbet perfect? Dacă medicul ţi-a recomandat să porţi aparat dentar, este bine să ştii de ce este el important, când să-l foloseşti şi care sunt regulile de igienă orală.

Aparatul dentar are ca scop îndreptarea dinţilor şi corectarea muşcăturii dentare. La copii,acest tratament stomatologic specializat măreşte maxilarele,permiţând dinţilor să erupă în poziţie normală,repoziţionează maxilarele,când mandibula se află prea în spate sau mult prea în faţă,şi îndreaptă dinţii. Dacă aparatul dentar este purtat de un adult,acesta are ca scop alinierea dinţilor.

„Vârsta cea mai indicată pentru prima consultaţie ortodontică este cea de 6-7 ani,când încep să se schimbe dinţii de lapte. Dacă la evaluarea clinică şi radiologică se constată că nu este suficient loc pentru alinierea dinţilor,se aplică un aparat mobil care să stimuleze creşterea maxilarelor. Există şi aparate funcţionale (de silicon) care corectează deformările osoase şi dentare produse de obiceiuri dăunătoare precum sugerea degetului,respiraţia orală,roaderea unghiilor etc. Din experienţa proprie,am observat că există o concepţie şi o îndrumare greşite conform cărora trebuie să aşteptăm să se schimbe toţi dinţii de lapte. Acest lucru duce,de cele mai multe ori,la agravarea problemelor ortodontice,durata şi costurile tratamentului vor creşte,va fi nevoie de extracţia unor dinţi permanenţi pentru alinierea lor pe un maxilar rămas mic şi,mai rar,de intervenţii chirurgicale de repoziţionare osoasă“,a explicat dr. Mihaela Dan,medic specialist în ortodonţie şi ortopedie dento-facială.

De câte feluri sunt

Aparatele dentar pot fi mobile,şi sunt indicate până la vârsta de 11-12 ani,funcţionale sau fixe,respectiv cu bracketuri lipite pe interiorul sau exteriorul dinţilor. Bracketurile pot fi metalice,ceramice sau de safir.

De asemenea,există elastice transparente,dar cele colorate le fac foarte atractive şi uşor de acceptat de copii. O altă metodă de îndreptare a dinţilor este cea obşinută cu ajutorul unor serii de gutiere de plastic,însă indicaţiile ei sunt limitate. De la caz la caz,medicul împreună cu pacientul vor alege cea mai bună metodă de tratament pentru fiecare.

Ce reguli de igienă trebuie să respecţi

„În primul rând,pacientul trebuie să ţină seama de faptul că tratamentul este de durată,de la câteva luni la 2 ani,rar mai mult decât atât. De asemenea,cu cât tratamentul s-a început mai tarziu,iar cazul a fost mai dificil,dinţii au tendinţa de a se reîntoarce în poziţia iniţială după terminarea tratamentului,de aceea este importantă purtarea unui dispozitiv de menţinere a rezultatului,de obicei gutieră de contenţie sau retainer fix. În primele zile de la aplicarea brackeţilor,este posibil să apară un disconfort până la durere,până când pacientul se obişnuieşte cu prezenţa lor,însă aceste simptome dispar la administrarea de analgezice sau la aplicarea cerii de protecţie. Activarea periodică va produce doar senzaţie temporară de tensiune. De asemenea,pacienţii cu aparat dentar fix trebuie să evite alimentele dure care ar putea dezlipi bracketurile“,a precizat dr. Mihaela Dan.

În ceea ce priveşte pacienţii care poartă un aparat fix,ei trebuie să acorde o atenţie suplimentară igienei orale,deoarece printre bracketuri pot rămâne resturi alimentare.

„Periajul se va efectua după fiecare masă,cu periuţa normală şi apoi cu cea interdentară. Folosirea aţei dentare este puţin mai dificilă,dar nu imposibilă. De foarte mare ajutor pentru menţinerea igienei dentare corecte este folosirea duşului bucal“,ne sfătuieşte medicul.

Cele mai întâlnite mituri legate de aparatul dentar

La adult,tratamentul ortodontic nu mai dă rezultate-aparatul dentar la adult funcţionează atât pentru obţinerea unei alinieri dentare estetice,cât şi a unei muşcături sănătoase,însă tratamentul durează puţin mai mult decât la copii şi adolescenţi.

După ce scoatem bracketurile,rămân urme pe dinţi-aparatul dentar nu pătează dinţii.

După ce scoatem aparatul,dinţii se strâmbă la loc-rezultatele obţinute în urma tratamentului ortodontic se păstrează dacă purtăm un dispozitiv de contenţie (gutieră,retainer colat) pentru o perioadă.

Aparatul dentar este inestetic-există aparate dentare foarte puţin vizibile,precum cele cu bracketuri ceramice sau de safir şi aparate invizibile,cum sunt cele linguale.

Mai multe