Cu ce înlocuieşti carnea când ţii post
Ai de gând să posteşti? Carnea, produsele lactate şi ouăle au un rol important în alimentaţie, aşa că, trebuie să le înlocuieşti cu alimente la fel de importante din punct de vedere nutriţional.
De ce este important să consumi carne
Bogată în proteine şi săracă în carbohidraţi,carnea,în deosebi cea roşie,ţine la distanţă anemia,datorită conţinutului mare de fier. În ea se mai găseşte şi vitamina B12,esenţială pentru buna funcţionare a sistemului nervos.
Cu ce poţi înlocui carnea
Postul presupune renunţarea la câteva alimente,printre care şi la carne. Poţi să o înlocuieşti cu fasole uscată,linte,soia şi alte leguminoase. Partea bună este că,pe lângă faptul că dau senzaţia de saţietate,acestea au foarte puţine grăsimi şi calorii şi sunt bogate în vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.
Dintre toate legumele,cel mai util este spanacul,spun nutrişioniştii. Motivul? Are un conţinut foarte mare de fier şi foarte puţine calorii. Partea proastă este că acest mineral se absoarbe mai greu decât din sursele animale,precum ouă,carne sau lapte.
Peşte,în zilele cu dezlegare
Bogat în proteine,grăsimi sănătoase,peştele este un aliment cu care poţi să înlocuieşti cu succes carnea în post. Cu o singură condiţie:să fie consumat doar în acele zile din post cu dezlegare la peşte.
Pe post de gustări
Alunele,arahidele,nucile şi alte fructe cu coaja lemnoasă sunt numai bune de consumat în post,mai ales datorită conţinutului lor în grăsimi sănătoase. Mai mult,au o cantitate considerabilă de proteine şi de carbohidraţi. Atenţie! Dacă vrei să-ţi păstrezi silueta,ţine cont că acestea au foarte multe calorii,aproximativ 600kcal la 100 de grame. Aşa că,între mese,când ţi se face foame,mănâncă doar 5-6 fructe oleaginoase.
Credit foto:www.mnn.com