Cum deosebeşti gripa de răceală. Cele 6 lucruri pe care să le ştii

4 decembrie 2012   Psihologie

Multe persoane confundă gripa cu o simplă răceală, fără a ţine cont de implicaţiile serioase pe care le poate avea această boala infecţioasă. Iată cum deosebeşti gripa de răceală.

Pentru a evita confundarea celor două afecţiuni,am cerut ajutorul Dr. Sorin Bivolaru,medic pneumolog la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti,care ne-a explicat pe larg care sunt diferenţele dintre răceală şi gripă şi ce este de făcut în fiecare caz. Iată cum deosebeşti gripa de răceală..

1. Cum deosebeşti gripa de răceală - Gripa debutează cu febră mare,dureri musculare şi frisoane

Gripa este o boală infecţioasă acută a căilor respiratorii superioare,foarte contagioasă,cauzată in general de  virusul gripal A sau B,care apare in izbucniri epidemicr,în sezonul rece. Infecţia gripală poate afecta orice persoană,însă copiii,bătrânii,persoanele cu imunodeficienţe şi bolnavii care suferă de boli cronice au un risc mai mare de a dezvolta forme clinice mai severe sau complicaţii,fapt pentru care li se recomandă vaccinarea antigripală.

Dacă te întrebi cum deosebeşti gripa de răceală, trebuie să ştii că debutul este uneori brutal,cu frisoane,febră de 39-40 grade C,dureri musculare şi articulare,dureri de cap,dureri ale ochilor la mişcare şi apăsare (semn caracteristic pentru gripă),dureri de spate,leşin,somnolenţă,oboseală,senzaţie de nas înfundat,tuse uscată,răguşeală,lipsa poftei de mâncare,greaţă,dureri de gât,vărsături,rareori diaree.

2. Cum deosebeşti gripa de răceală - Tratamentul gripei este simptomatic şi igieno-dietetic

Nu există niciun tratament specific gripei,pentru că această infecţie este într-o continuă transformare. Din cauza modificărilor permanente,virusul gripal pune în imponsibilitate crearea anticorpilor de către organism. Însă,există câteva măsuri de prevenţie de care este bine să ţii cont:

-Se recomandă repaus la pat intr-o camera bine aerisită,fără aglomeraţie,pentru a evita riscul de suprainfecţie bacteriană.

-Este necesară o hidratare corespunzătoare,în jur de 2,5 l pe zi  de ceai,compot,suc de fructe,supă. Se consumă călduţe,nu fierbinţi.

-Evitarea,pe cât posibil,a contactului cu persoanele bolnave.

-Spălarea mâinilor tot timpul,mai ales după suflarea nasului si venirea in contact cu persoane bolnave.

-Pacientul se izolează de restul familiei într-o cameră luminoasă,aerisită,suficient de încălzită (24 -26 grade Celsius).

-În caz de tuse sau strănut,bolnavul va folosi batiste igienice.

3. Cum deosebeşti gripa de răceală - Vaccinarea antigripală,cea mai eficienta metoda de protectie antigripală

Această metodă este necesară mai ales în cazul persoanelor cu boală pulmonară obstructivă cronică,cardiaci,astmatici,bolnavi peste 65 ani,diabetici,celor care suferă de ciroză şi gravidelor aflate în trimestrul II şi III de sarcină. Vaccinarea se face de obicei în octombrie sau noiembrie. Vaccinul are nevoie de aproximativ 14 zile pentru a oferi cea mai bună protecţie impotriva gripei.

4. Cum deosebeşti gripa de răceală - Răceala,asociată adesea cu amigdalită

Ca să ştii cum deosebeşti gripa de răceală, trebuie să ştii că, spre deosebire de gripă,răceala se manifestă prin dureri de gât sau înroşirea acestuia,dureri de cap,înfundarea nasului sau scurgerea de secreţii nazale apoase,strănut,lăcrimare,lipsa poftei de mâncare şi,rareori,poate fi însoţită de febră.

Studiile arată că virusurile răcelii pătrund în organism prin mucoasa bucală,prin mucoasa nazală şi prin cea oculară.Răceala se poate complica sau asocia cu o infecţie bacteriană a gâtului,de genul amigdalitei şi a sinusurilor,provocând dureri faciale intense la nivelul acestora. În aceste cazuri,febra creşte şi secreţiile gâtului se elimină prin tuse.

5. Cum deosebeşti gripa de răceală - Usturoiul şi ceapa,cele mai bune arme împotriva răcelii

Pentru tratarea eficientă a răcelii,Dr. Sorin Bivolaru recomandă combinarea tratamentului naturist cu cel medicamentos.„Este indicat să se includă în dietă consumul de usturoi şi ceapă,întrucât sunt cele mai bune antigripale cunoscute la ora actuală. Usturoiul pur conţine peste 20 de agenţi antivirali şi antibacterieni. De asemenea,se recomandă consumul unui suc de lămâie sau grepfrut,în combinaţie cu 1-2 linguriţe de miere”,afirmă doctorul.

Din categoria „tratamentelor naturiste” face parte şi sexul,care s-a dovedit a fi benefic în caz de răceală. Studiile arată că două partide de sex pe săptămână ajută la ameliorarea răcelii,întrucât în timpul actului sexual creşte nivelul de imunoglobina A din corp,ceea ce contribuie la întărirea sistemului imunitar. Astfel,organismul luptă mai eficient împotrivia virusului care a declanşat răceala.

6. Cum deosebeşti gripa de răceală - Antibioticele se iau doar în caz de complicaţii

Când vine vorba de cum deosebeşti gripa de răceală şi de tratamentul medicamentos,Dr. Sorin Bivolaru susţine că se pot folosi antitusive,expectorante,antipiretice,antiinflamatoar,antihistaminice,decongestionante nazale,analgezice şi vitamina C. De asemenea,medicul subliniază că în cazul persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani,aspirina este contraindicată în timpul răcelii sau gripei,din cauza faptului că poate provoca sindromul Reye,care duce la comă,şi ulterior la moarte.

„Administrarea antibioticelor se recomandă doar în cazul complicaţiilor răcelii sau gripei,cum ar fi suprainfecţia bacteriană. Altfel,antibioticele nu sunt eficiente asupra virusurilor",conchide medicul pneumolog.

Mai multe