Cum faci pace cu imaginea ta

15 februarie 2012   Psihologie

Chiar dacă toţi ceilalţi îţi spun că arăţi foarte bine, tot nu reuşeşti să te împaci cu silueta ta, puţin mai rotunjoară decât ţi-ai dori. De unde vin toate nemulţumirile care te bântuie?

Nu e niciodată uşor să te împaci cu oglinzile în care-ţi vezi imaginea oriunde:în magazine,în lifturi,în vitrine.

Ca femeie,trăieşti într-o societate care te bombardează din toate părţile cu imaginile unor femei „perfecte”:fără riduri,fără celulită,fără colăcei pe burtică.

Şi oricâte eforturi ai face,tot nu reuşeşti să le calci pe urme. N-ar fi mai bine să te accepţi aşa cum eşti?Fii prietenă cu înfăţişarea ta

Ca să te împaci cu tine trebuie să adopţi o atitudine pozitivă şi să nu-ţi repeţi obsesiv aumite lucruri care te fragilizează şi-ţi sabotează respectul de sine.

Când faci o gafă sau spui ceva greşit,totul ia proporţii incredibile în sufletul tău.

Îţi şi imaginezi că şeful te dă afară sau că face observaţii ironice la adresa ta.

Ieşi din cercul acesta vicios de autovictimizare.

Nu te mai compara cu alte femei

De multe ori,iarba e mai verde în curtea vecinei. Ei bine,conform psihologilor,simplul fapt că-ţi doreşti să arăţi ca prietena ta te împiedică să-ţi vezi propria valoare şi propriile atuuri.

Mai bine ascute-ţi simţul critic,fii obiectivă şi vei vedea că acei oameni pe care-i crezi perfecţi au şi ei defecte peste care greu poţi trece.

Aşa că,după ce-ţi analizezi mai lucid calităţile,vei vedea că tu arăţi mai bine şi că eşti chiar mai inteligentă decât anumite persoane care până mai ieri erau idealul tău feminin.

Caută «vinovatul» în trecutul tău

De multe ori,criticile,răutăţile sau poreclele din copilărie ne urmăresc viaţa de adult.

Şi dacă stai bine şi te gândeşti,îţi dai seama că eterna nemulţumire a mamei tale faţă de felul în care te îmbraci,mănânci sau arăţi te-a determinat să nu te apreciezi la justa valoare.

Şi comparaţiile de genul:„Tu nu ai să fii niciodată la fel de deşteaptă ca sora ta” te-au făcut să te raportezi mereu la ceilalţi când te autoevaluezi.

Soluţia pare a fi greu de găsit. La fel şi vindecarea. Cel mai simplu ar fi să încerci exerciţiul pe care ţi-l propunem mai jos.

Fă un exerciţiu de... stimă de sine

Cauza tuturor relelor este lipsa de încredere în tine,care-ţi exacerbează defectele şi-ţi minimizează calităţile.

Aşa că este foarte important să le pui în umbră pe primele şi să le scoţi în evidenţă pe cele din urmă.

Pentru acest bilanţ,nu trebuie decât să faci un exerciţiu simplu:

1. Aşază-te într-un loc liniştit şi ia-ţi cu tine o foaie şi un creion.

2. Timp de 5 minute,respiră calm şi profund.

3. Eşti gata? Atunci notează pe foaie,în trei minute,20 de calităţi pe care le ai.

4. După ce le-ai notat,oricare ar fi rezultatul,întreabă-te:Ţi-a fost greu să le enumeri? Ce simţi când le citeşti? Îţi este greu să accepţi că ai aceste calităţi?

Ai grijă de tine!

Fără îndoială,oglinda reflectă corpul,dar şi sufletul tău,aşa că ajută-le să se armonizeze. Corpul tău nu este perfect,dar poate arăta foarte bine dacă ai grijă de el.

Felul în care te îngrijeşti,demonstrează celorlalţi cât de mult te apreciezi. Aşa că este timpul să te răsfeţi.

Cumpără-ţi haine noi,moderne şi vesele,care-ţi scot în evidenţă formele şi ascund imperfecţiunile.

Chiar dacă eşti mai plinuţă,asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci cu pulovere lălâi.

Apoi mănâncă sănătos pentru ca pielea ta să arate cât mai bine. Fă-ţi o coafură nouă.

Orice femeie ştie că o coafură te face fericită. Şi machiază-te zilnic. Acum aruncă un ochi în oglindă.

Nu-i aşa că ceva s-a schimbat? Femeia pe care o priveşti arată cu câţiva ani mai tânără şi este mult mai încrezătoare în ea.

Mai multe