Cum îţi dai seama că nu bei suficientă apă

9 ianuarie 2015   Psihologie

În fiecare zi corpul tău pierde apă prin transpiraţie şi urină, motiv pentru care este necesar să bei câte 2 litri de apă. Iată cum îţi dai seama că nu bei suficientă apă!

Multe persoane consideră că şi sucurile sau cafelele consumate zilniz sunt de folos pentru hidratarea organismului. Lucrurile nu stau chiar aşa. Cafeaua şi sucurile,mai ales cele acidulate,au un conţinut ridicat de cofeină,care are rol diuretic şi grăbeşte deshidratarea organismului. Mai mult,sucurile din fructe îmbuteliate şi îmbogăţite cu îndulcitori artificiali duc la deteriorarea sănătăţii.

Câtă apă trebuie să bei

Cantitatea de apănecesară zilnic organismului variază de la o persoană la alta şi depinde de condiţiile atmosferice,precum şi de activitatea zilnică.Din fericire,organismul este dotat cu un mecanism care-ţi spune că ai nevoie de apă. Acesta este setea. Însă,pentru a asigura necesarul zilnic de apă,este indicat să bem şi atunci când nu simţim senzaţia de sete.

Cum îţi dai seama că nu bei suficientă apă

De îndată ce corpul pierde între 1 şi 2% din conţinutul său de apă,va transmite senzaţia de sete. Însă,de multe ori,organismul este deshidratat până să simţim nevoia să bem apă. Deshidratarea are anumite simptome,cum ar fi:

Oboseala şi schimbările bruşte de dispoziţie

Apariţia senzaţiei de foame,chiar după ce ne-am ridicat de la masă

Dureri de spate şi de încheieturi

Piele uscată şi riduri pronunţate

Urină închisă la culoare

Aceasta din urmă este un simptom important al deshidratării. Urina închisă la culoarea este un semn că rinichii reţin lichide,în încercarea de a menţin buna funcţionare a organismului. Lichidele reţinute conţin însă şi toxine şi din acest motiv culoarea sa este închisă. De asemenea,vei urina şi mai rar.

Alte simptome că nu bei suficientă apă

Probleme digestive şi o senzaţie constantă de arsură la stomac

Confuzie şi anxietate

Infecţii ale tractului urinar

Îmbătrânire prematură

Colesterol ridicat

Deshidratarea este o problemă des întâlnită la persoanele care iau multe medicamente.

Mai multe