Cum să ai un posterior ferm fără bătaie de cap

12 aprilie 2016   Psihologie

Ca să ai copase ferme şi un posterior de braziliancă, trebuie să faci câteva exerciţii simple, zilnice, care nu te solicită cine ştie ce şi pentru care nu e nevoie să mergi la sală.

Urcă scările zilnic

Urcă pe scări:la bloc,la metrou,la muncă. Urcă treptele câte două,apoi câte trei şi câte patru. Sprijină-te pe toată talpa,nu doar pe vârfuri,pentru a pune la treabă musculatura.

Mergi pe bicicletă

Mergi cât mai des pe bicicletă,timp de minimum 45 de minute,iar rezultatele vor fi vizibile.

Stai pe vârfuri

Poziţia pe vârfuri favorizează circulaţia venoasă,fiind practic un adevărat masaj contra picioarelor grele,dar şi un tonic al muşchilor gambei,coapsei,feselor şi a muşchilor abdominali. Stai pe vârfuri ori de câte ori ai ocazia:când te speli pe dinţi,când eşti la bucătărie,când stai la coadă.

Dansează pe tocuri

Dansează în casă,pe muzica preferată,dar pe tocuri. În felul acesta,vei solicita muşchii coapsei şi gambei,dar şi pe cei fesieri. Foloseşte încălţăminte comodă,cu talpă ortopedică şi care nu te strânge.

Contractează fesierii

Poţi să contractezi discret muşchii fesieri,la intervale de 1 – 2 minute,  în orice ocazie:când stai în picioare,în autobuz,la birou,în timpul pauzei de cafea.

Termină duşul cu apă rece

Când termini duşul,dă drumul progresiv la apă tot mai rece,şi las-o pe piele,cu presiune,timp de două minute. Apa rece contractă vasele de sânge,ameliorează circulaţia sanguină şi întăreşte musculatura.

Mai multe