Cum să calmaţi arsurile de stomac

21 decembrie 2011   Psihologie

Dacă ai arsuri la stomac, nu te grăbi să recurgi la pastile. Încearcă întâi câteva exerciţii de respiraţie, te sfătuiesc realizatorii unui studiu de gastroenterologie.

Exerciţiile de respiraţie adâncă pot reduce acidul gastric în cazul adulţilor care suferă de reflux gastroesofagian uşor,potrivit unui studiu clinic recent,publicat în Jurnalul American de Gastroenterologie. Cercetătorii susţin că tehnica respiraţiei poate întări muşchii diafragmei,prevenind deschiderea esofagului şi permiterea trecerii acidului gastric.Cercetătorii de la Universitatea de Medicina Graz din Austria au studiat 19 bărbaţi şi femei cu arsuri la stomac frecvente. Jumătate dintre ei au efectuat exerciţii de respiraţie timp de 30 de minute pe zi,în timp ce cealaltă jumătate a consumat medicamentele obişnuite. După o lună,cei care au efectuat exerciţiile de respiraţie au avut o scădere în ceea ce priveşte cantitatea de acid care ajunge la esofag.Ceilalţi participanţi la studiu au fost instruiţi să efectueze,de asemenea,aceste exerciţii de respiraţie. După nouă luni,cercetătorii au observat comportamentul participanţilor. Cei care au realizat aceste exerciţii au avut mai puţin acid şi au fost nevoiţi să ia medicamente mult mai rar decât cei care le-au abandonat.Doar 11 din 19 participanţi au finalizat exerciţiile. Unii au argumentat că preferă medicamentele,alţii că sunt prea ocupaţi,iar alţii că sunt pur şi simplu prea leneşi.

Mai multe