Cum să-ţi controlezi pofta de mâncare
În general, primeşti un „mesaj“ din partea stomacului când acesta este gol. De la el pleacă un mesaj către creier, care face să apară senzaţia de foame. Problema apare când, deşi ai mâncat relativ de curând, mai ai poftă de încă ceva sau simţi că ai chef să ronţăi tot timpul.
Senzaţia de foame se manifestă mai acut când suntem stresaţi şi avem multe pe cap sau trecem printr-o perioadă de subestimare personală,provocată de motive reale sau imaginare. Ca să descoperi dacă foamea este justificată,bea o cană cu apă. Dacă după asta stomacul mai face „gălăgie“ înseamnă că ultima masă nu a fost suficientă şi mai ai nevoie de alimente pentru a căpăta energia necesară desfăşurării activităţilor zilnice. O senzaţie de foame poţi avea şi după ce ai mers la sală sau ai făcut multă mişcare.
Fructele şi legumele,aliatele siluetei
Este important să controlăm pofta de mâncare înainte ca aceasta să pună stăpânire pe noi. La ce ne referim? La ispitele sezonului cald,adică îngheţatele şi băuturile carbogazoase cu care avem de prea multe ori plăcerea de a ne răcori. Pentru ca senzaţia de foame să nu revină curând – la o oră sau două după ce am mâncat – trebuie ca la sfârşitul mesei să fim sătui,iar acest lucru se obţine consumând alimente care umplu stomacul:fructe şi legume bogate în apă şi sărace în calorii.
Mestecă bine alimentele şi nu te grăbi
Specialiştii recomandă ca alimentele să fie bine mestecate. Mesele luate pe fugă nu sunt sănătoase,mai întâi pentru că,trimiţând în stomac alimente nemestecate,îl supunem unui efort suplimentar şi secreţiile vor fi în cantitate mai mare decât ar fi necesar,ceea ce duce la îmbolnăvire. În plus,mâncând repede,semnalul de saţietate nu ajunge în timp util la creier,iar noi continuăm să ingerăm alimente fără ca organismul să mai aibă nevoie. „Umflăm“ stomacul şi-l obişnuim cu o cantitate mai mare de mâncare decât aportul necesar şi sănătos.
Ai grijă ce pui în farfurie
Când ne „roade“ puţin stomacul,trebuie să consumăm fructe bogate în pectină,cum ar fi mărul. În prezenţa apei,el se umflă în stomac şi îl umple cu ceva sănătos. Legumele gătite au şi ele acelaşi efect,de aceea nu ezita să le consumi zilnic. Sunt indicate în special salatele în diverse combinaţii,mai ales în sezonul de vară când avem de unde să alegem. Iar dacă simţi că îţi este foarte foame între mese şi nu-ţi mai poţi controla apetitul,ia o gustare care să nu încarce stomacul,de exemplu un pumn de fructe uscate.
Consumă multe proteine la micul dejun
Nutriţioniştii au demonstrat că un mic dejun bogat poate controla pofta de mâncare. Consumul de alimente cu multe proteine la primele ore ale dimineţii oferă energia de care are nevoie organismul întreaga zi şi creşte senzaţia de saţietate.Sugestii de proteine pentru masa de dimineaţă:iaurt,urdă,ouă,brânză de capră-toate alături de legume proaspete.