Cum să ţii diabetul sub control

20 martie 2015   Psihologie

Diabetul este o problemă în România unde sunt peste 1.200.000 de bolnavi, potrivit statisticilor oficiale. Din nefericire nu ştim câţi români au predispoziţie pentru această boală, adică să dezvolte diabetul în următorii 10-15 ani.

Ceea ce înseamnă că nu sunt conştienţi de pericol sau că ar trebui să ia măsuri de siguranţă pentru a evita îmbolnăvirea,precum:reducerea kilogramelor în exces şi să facă mai multă mişcare.

Cei în ale căror familii există persoane care au probleme cu diabetul ar trebui să-şi schimbe stilul de viaţă astfel încât să nu-şi petreacă zilele cu medicamente şi cu teama că pot oricând dezvolta boli ale inimi,Alzheimer şi alte afecţiunii înspăimântătoare.

Iată 6 sfaturi pe care le poate aplica oricine astfel încât să ţii diabetul departe

Diabetul poate fi ţinut sub control dacă slăbeşti

Chiar şi persoanele supraponderale au cu 70% mai puţine şanse de a dezvolta diabet în cazul în care pierd 5% din masa corporală,şi dacă nu fac mişcare. În cazul în care ai 78 de kilograme asta înseamnă aproximativ 4 kilograme.

Citeşte continuarea pe ANTENA SATELOR.

Mai multe