Cum te ajută apa să slăbeşti?

16 septembrie 2020   Psihologie

Toată lumea cunoaşte refrenul despre consumul recomandat de apă – doi litri pe zi ar fi cel optim. Cu toate acestea, în procesul de slăbire, contează mai puţin cantitatea. Important este să ştii cum să bei apa şi în ce momente esenţiale ale zilei şi meselor tale.

Apa înainte de masă îmbunătăţeşte digestia

Dacă bei apă înaintea meselor, când urmezi un regim de slăbire, poţi pierde până la două kilograme în plus faţă de cât ar fi fost normal, pe parcursul a 12 săptămâni. „Consumul de apă cu aproximativ jumătate de oră înaintea meselor contribuie la îmbunătăţirea digestiei. Mai mult decât atât, în combinaţie cu zeama de lămâie, apa ajută la curăţarea ficatului, protejându-l de produşii toxici care îl încarcă“, explică nutriţionistul Vlad Roşca. Bea, aşadar, un pahar de apă înainte de masă, şi alimentele vor fi pregătite mult mai repede şi mai uşor pentru procesul de absorbţie al nutrimentelor.

Apă cu lămâie = metabolism accelerat

Apa amestecată cu suc natural de lămâie are beneficii uluitoare atât pentru slăbit, cât şi pentru sănătate, în general. În afara faptului  că  această băutură curăţă ficatul şi ajută la detoxificarea organismului, ea contribuie şi la accelerarea metabolismului şi la îmbunătăţirea digestiei. Stoarce zeama de la o jumătate de lămâie într-un pahar mare de apă şi bea în orice moment al zilei, deşi multe persoane preferă să consume acest amestec dimineaţa, pe stomacul gol. Atenţie, apa cu lămâie băută după masă acţionează ca un diuretic!

Pe stomacul gol, reduce apetitul

Nutriţioniştii recomandă consumul a două pahare de apă imediat după ce ne trezim. Apa băută pe stomacul gol pune în funcţiune toate organele corpului şi reduce cu un procent de 13% caloriile consumate la micul dejun. „Apa reduce apetitul, dar, în acelaşi timp, ajută la instalarea saţietăţii mult mai devreme. Astfel, consumând apă din belşug, vom mânca mai puţin şi ne vom simţi sătui mult mai repede“, spune Vlad Roşca. Un studiu al nutriţioniştilor americani a demonstrat că apa împiedică absorbţia tuturor caloriilor ingerate la o masă. Acest studiu a fost făcut pe un eşantion de 10.000 de oameni, cu referire la masa de prânz.

Când să NU bei apă

Există şi situaţii în care consumul de apă nu este recomandat. Este  vorba despre un interval de 30 de minute după masă,  atunci  când  băutul apei diluează sucul gastric şi îngreunează procesul de „mărunţire“ al alimentelor în stomac. Nutriţioniştii  spun  că, după fiecare masă, este recomandat un repaus total de ingestie de minimum jumătate de oră, astfel încât enzimele digestive să îşi facă treaba la capacitate maximă.

Sursă foto: Shutterstock

Mai multe