Dieta care scade colesterolul “rău”

6 aprilie 2015   Psihologie

Îţi place să mănânci mezeluri, unt, carne grasă şi dulciuri pe săturate? Ei bine, nivelul ridicat de colesterol îţi poate pune în pericol sănătatea. Iată o dietă care te ajută să te menţii în cea mai bună formă.

Nu numai prăjelile,salamul sau slănina îţi cresc colesterolul. Şi stresul,consumul exagerat de zahăr,fumatul şi alcoolul sunt la fel de vinovaţi ca şi grăsimile. Iată o dietă anticolesterol de două săptămâni,care te ajută să dai jos şi două-trei kilograme. 

Mic dejun,la alegere

200 g iaurt degresat+4 linguri mix de cereale integrale;

200 ml lapte+4 linguri fulgi de ovăz;

1 ceaşcă de ceai verde îndulcit cu miere.

Fulgii de ovăz reduc zilnic cu 15% nivelul de grăsimi din organism şi împiedică ficatul să mai elibereze grăsimile în sânge. Ceaiul verde te ajută să elimini grăsimile care se depun pe pereţii vaselor sangvine. Nu consuma mai mult de două căni cu ceai verde pe zi. Îţi poate da palpitaţii.

Prânz,la alegere

250 g salată:salată verde,100 g somon,2 roşii şi 1 ardei gras roşu;

250 g varză roşie cu pui la grătar,salată de sfeclă şi ceapă verde;

200 g piept de curcan+3 linguri mujdei+150 g fasole verde la cuptor cu pătrunjel;

150 g macrou la cuptor+1 cartof copt.

Usturoiul conţine compuşi de sulf care curăţă arterele de depunerile de grăsime şi fluidizează circulaţia sangvină. Mai mult,un căţel de usturoi pe zi,timp de un an,reduce cu 20% nivelul de colesterol „rău“.

Peştele oceanic conţine Omega 3,un oligoelement recunoscut pentru proprietăţile lui anticolesterol. E bine să-l incluzi în dietă de trei ori pe săptămână.

Cină,la alegere

150 g piept de pui la grătar+200 g sote de spanac;

150 g piept de curcan fiert+150 g salată de morcovi raşi cu lămâie;

150 g sardine la grătar+1 cartof copt.

Pont! Morcovii au un conţinut ridicat de provitamina A,un antioxidant care ţine sub control nivelul colesterolului,ca şi lămâile.

Mai multe