Dieta TLC îţi schimbă viaţa. Iată cum!
Multe dintre problemele de sănătate pot fi prevenite prin menţinerea greutăţii corpului în limite normale, în funcţie de vârsta şi înălţimea fiecărei persoane. Iată cum îţi schimbă dieta TLC viaţa!
Ce este dieta TLC?
Dieta TLC este recomandată tuturor persoanelor care au valorile colesteroluluiridicate. Therapeutic Lifestyle Changes (TLC) este o dietă care se bazează pe reducerea cantităţii de grăsimi saturate,cele considerate vinovate de creşterea colesterolului „rău“,LDL-ul. Poţi face acest lucru prin reducerea consumului de lapte şi de carne . Înlocuieşte grăsimea de origine animal cu cea de origine vegetală,cum ar fi uleiul de măsline sau de alune. Acestea sunt surse de grăsimi mononesaturate,care joacă un rol esenţial în reducerea colesterolului.
În ce constă dieta
Pentru ca aceasta să funcţioneze,doar 7% din numărul total de calorii trebuie să provină din grăsimi saturate,adică nu mai mult de 200 de mg. În schimb,grăsimile nesaturate trebuie să se regăsească în dieta ta în proporţie de până la 35%.
Ce trebuie să mănânci
Carne slabă,peşte,fasole uscată,mazăre,nu mai mult de 150 de grame pe zi.
Ouă,nu mai mult de două gălbenuşuri pe săptămână,în schimb nu există limită în ceea ce priveşte albuşurile.
Lapte degresat şi alte produse lactate,nu mai mult de 2-3 porţii pe zi. Poate fi băută o cană cu lapte degresat pe zi,un pahar cu iaurt degresatşi 30 de grame de brânză slabă.
Fructe,2-3 pe zi. Cele mai potrivite sunt merele şi portocalele,1 pe zi. Sucul de fructe nu trebuie să depăşească 150 ml,iar compotul şi fructele din el nu mai mult de jumătate de cană.
În ceea ce priveşte legumele,ele ar trebui să fie 3-5 pe zi,dintre care 200 g legume crude,100 g legume gătite şi 150 ml suc de legume.
Pâinea,pastele,cerealele şi orezul ar trebui să fie integrale. Trebuie mâncată 1 felie de pâine pe zi,40 g fulgi de ovăz,100 g orez sau paste.
Grăsimi şi uleiuri,5-6 linguri pe zi,din care 1 lingură ulei de măsline sau alune,1 lingură ulei de floarea soarelui,1 lingură sos de salată,1 lingură maioneză,2 linguri nuci şi seminţe crude.