Efectul advers al sucului de citrice la care nu te-ai fi gândit vreodată
Cu toate că oferă multe substanţe nutritive corpului, sucul de citrice poate avea şi efecte adverse, dacă este consumat în mod constant şi în cantităţi mari. Află ce au descoperit specialiştii.
În urma unui studiu efectuat recent,oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că există o legătură între consumul de suc de citrice şi apariţia cancerului de piele.
După o monitorizare de peste 20 de ani,cercetătorii au observat 1.840 de cazuri de melanom. În comparaţie cu persoanele care consumau citrice mai puţin de două ori pe săptămână,participanţii care au consumat citrice de 2-4 ori săptămânal prezentau un risc de melanom cu 10% mai ridicat.
Specialiştii susţin că riscul de melanon a crescut odată cu consumul de citrice,ajungând până la 36% în cazul persoanelor care consumau astfel de fructe,în medie,de 1,5 ori pe zi. Dintre citrice,grepfrutul pare să prezinte cea mai puternică asociere cu melanomul.
Chiar şi după luarea în calcul a altor factori de risc,precum expunerea la soare şi localizarea geografică a participanţilor,asocierea dintre citrice şi cancerul de piele a fost în continuare ridicată,a declarat profesorul Abrad Qureshi,medic la Facultatea Warren Alpert din cadrul Universităţii Brown din Rhode Island.
Citricele proaspete conţin furocumarină,o familie de compuşi fotoactivi,care pot să le facă pe anumite persoane să devină mai sensibile la soare şi să crească riscul de vătămare a celulelor de la nivelul pielii.
Melanomul malign cutanat ocupă locul al şaselea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate pe plan mondial.