Iată care sunt cele mai periculoase combinaţii între medicamente şi alimente

21 martie 2017   Psihologie

Eficienţa unui medicament depinde, printre mulţi alţi factori, şi de momentul administrării, respectarea dozei, dar şi de efectele pe care un anumit aliment le poate avea asupra tratamentului. Pentru a nu ajunge în această situaţie, trebuie să ţinem cont de recomandările medicului.

Pentru ca medicamentele să fie cât mai eficiente şi pentru a avea cât mai puţine efecte adverse,este important să fie administrate sub atenta supraveghere a unui medic.

Medicamente înainte sau în timpul mesei?

Specialiştii susţin că una dintre greşelile frecvente pe care le fac părinţii,mai ales cei care le dau copiilor medicamente fără sfatul medicului,constă în administrarea incorectă a acestora. Unele medicamente trebuie luate înainte de masă,iar altele în timpul mesei. Spre exemplu,cele antiinflamatoare se administreză în timpul mesei pentru a reduce apariţia durerilor de stomac. Unele antitermice,precum paracetamolul,se administrează cu 30 de minute înainte de masă pentru că altfel alimentele din stomac pot împiedica trecerea medicamentului în sânge.

De exemplu,tratamentul pentru boala de reflux trebuie administrat pe stomacul gol,dimineaţa,pentru a avea timp să scadă aciditatea înainte de a introduce în stomac alimentele. În caz contrar,medicamentul nu-şi face efectul.

Mai multe